Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Brazilia a anunțat că a ajuns la un acord cu Carlo Ancelotti: Tehnicianul urmează să fie anunțat luna aceasta

calciotoday.it
Carlo Ancelotti

Confederaţia braziliană de fotbal (CBF) susţine că va anunţa încheierea unui acord cu antrenorul Carlo Ancelotti, aflat în prezent la Real Madrid, înainte de sfârşitul lunii iunie, transmite EFE.

Discuţiile dintre cele două părţi sunt foarte avansate, conform unor surse ale EFE, iar antrenorul italian ar urma să prea naţionala Braziliei după ce îşi încheie contractul cu Real Madrid, pe 30 iunie 2024, conform Agerpres.

Presa braziliană susţine că s-a ajuns la un acord verbal între Ancelotti şi CBF, dar forul brazilian nu a confirmat oficial această informaţie.

Speculaţiile privind angajarea lui Ancelotti au apărut după ce Brazilia s-a despărţit de selecţionerul Tite, care nu a reuşit să depăşească faza sferturilor la Mondialul 2022 din Qatar.

Preşedintele CBF, Ednaldo Rodrigues, a admis public că antrenorul italian era planul A pentru înlocuirea lui Tite.

Rodrigues, care se află în Europa de două săptămâni, pentru a asista la finala Ligii Campionilor şi pentru a însoţi Selecao la meciurile amicale din Spania (4-1 cu Guineea) şi Portugalia (marţi, contra Senegalului), a profitat de acest lucru pentru a grăbi un acord cu Ancelotti.

Din luna martie, selecţionata Braziliei este condusă de interimarul Ramon Menezes, selecţionerul echipei Under-20.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.