Brazilianca Beatriz Haddad Maia şi americanca Alison Riske vor juca finala turneului de tenis WTA 250 de la Nottingham (Anglia), dotat cu premii totale de 239.477 de dolari, după ce au trecut în semifinale de cehoaica Tereza Martincova, respectiv elveţianca Viktorija Golubic, transmite EFE.
Beatriz Haddad Maia, locul 48 WTA şi favorită numărul 7, a beneficiat de abandonul Terezei Martincova (60 WTA), care era condusă cu 6-3, 4-1. Alison Riske, cap de serie numărul 6, a eliminat-o după trei seturi, 6-3, 4-6, 6-3, pe Viktoria Golubic (55 WTA).
Brazilianca de 26 de ani este la a doua finală WTA din cariera sa, după cea pierdută la Seul în 2017.
Pentru jucătoarea în vârstă de 31 de ani din Pennsylvania va fi a treisprezecea finală, a doua a sezonului după cea de la Adelaide. Riske aspiră la al patrulea titlu după cele de la Tianjin, în 2014, 's-Hertogenbosch în 2019 şi Linz, anul trecut, potrivit Agerpres.ro.
După cum s-a anunţat, perechea româno-americană Monica Niculescu/Caroline Dolehide s-a calificat, sâmbătă, în finala probei de dublu din cadrul turneului de la Nottingham după ce s-a impus în faţa cuplului Vivian Heisen (Germania)/Samantha Murray Sharan (Marea Britanie) cu 4-6, 6-3, 10-3.
Comentează