BRD Groupe Societe Generale a încheiat două convenţii de garantare cu Banca de Investiţii şi Dezvoltare a României (BID), una pentru Unităţi Administrativ Teritoriale şi alta pentru IMM-uri, conform unui comunicat al băncii.
Potrivit sursei citate, garanţia individuală pentru Unităţi Administrativ Teritoriale este un program dedicat susţinerii proiectelor de investiţii destinate infrastructurii şi susţinerii comunităţilor locale implementate de către Autorităţile Publice Locale şi companiile subordonate acestora, potrivit Agerpres.
Acesta are o valoare minimă de 5 milioane de lei şi o valoare maximă de 150 milioane de lei. Perioada maximă de garantare este de 15 ani iar procentul maxim de garantare este până la 80%.
În ceea ce priveşte investiţiile eligible, în comunicat se precizează că sunt avute în vedere proiecte de investiţii (active corporale sau necorporale) ce pot avea avea ca scop dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale sau regionale cu referire (dar fără a se limita) la: infrastructură - construirea şi întreţinerea drumurilor, podurilor, parcărilor, trotuarelor şi infrastructurii de transport; utilităţi publice - îmbunătăţirea reţelelor de apă, canalizare, energie electrică, gaze şi termoficare; educaţie - modernizarea şi întreţinerea şcolilor, grădiniţelor şi altor instituţii educaţionale; sănătate - investiţii în spitale, centre de sănătate şi servicii medicale comunitare; spaţii verzi şi recreaţie - amenajarea parcurilor, locurilor de joacă şi a altor spaţii de recreere pentru cetăţeni; oraşe verzi - investiţii în mobilitate urbană, eficienţă energetică a clădirilor publice; securitate şi protecţie civilă; cultură şi sport - construirea de săli de sport şi centre culturale; proiecte de cercetare, inovare.
"Într-o economie în transformare, capitalul, tehnologia şi energia verde devin valută strategică. BID şi BRD promovează astfel nu doar finanţarea, ci crearea de ecosisteme inteligente care sprijină antreprenorii ca parteneri reali în drumul lor către succes. Aceste instrumente financiare sunt un adevărat scut pentru inovare şi curaj, accelerând ideile care pot schimba România", a spus Lidia Capmare, director al Departamentului Programe Europene şi Naţionale din cadrul BRD, citată în comunicat.
Garanţia de portofoliu pentru IMM este program inovator care pune la dispoziţia companiilor româneşti garanţii financiare menite să faciliteze accesul acestora la credite pentru capital de lucru non-revolving şi credite de investiţii, promovând în acelaşi timp sustenabilitatea si inovarea.
"Parteneriatul cu BRD marchează un pas concret în misiunea BID de a sprijini antreprenorii români. Prin acest nou produs, IMM-urile vor beneficia nu doar de acces mai facil la credite, ci şi de condiţii mai prietenoase, care le pot accelera dezvoltarea şi pot contribui la o economie mai sustenabilă", a adăugat Teodora Petre, director executiv, Aria Comercial, BID.
Produsul se adresează IMM-urilor din toate sectoarele economice şi oferă finanţări pentru investiţii şi capital de lucru, cu perioade de rambursare de până la 10 ani. Acesta oferă o acoperire a riscului de credit printr-o garanţie financiară irevocabilă, plătibilă la prima cerere, ce acoperă până la 70% din valoarea finanţărilor acordate IMM-urilor eligibile, respectiv până la 80% din valoarea finanţărilor acordate companiilor inovatoare, de tip start-up şi a celor cu acţionariat feminin. De asemenea, presupune respectarea criteriilor de eligibilitate, inclusiv conformitatea cu principiile ESG şi neutralităţii climatice (DNSH).
BRD Groupe Societe Generale operează o reţea de 356 de unităţi. La finalul lunii septembrie 2025, activele totale ale băncii se ridicau la 94 miliarde lei. BRD face parte din Societe Generale.
Banca de Investiţii şi Dezvoltare este singura bancă de dezvoltare deţinută 100% de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor. A fost creată la sfârşitul anului 2023 prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).






























Comentează