Agenția Europeană a Medicamentului recomandă utilizarea vaccinului anti-COVID produs de Johnson & Johnson pentru doza de rapel, a anunțat France Info, care citează un comunicat de presă al instituției comunitare. Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a anunțat miercuri că vaccinul Janssen, produs de Johnson & Johnson, poate fi utilizat pentru dozele de rapel la cel puțin două luni de la prima doză. Recomandarea vizează doar persoanele de peste 18 ani.
„Recomandarea apare ca urmare a dovezilor potrivit cărora o doză de vaccin Janssen administrată adulților la două luni după prima doză a antrenat o creștere a anticorpilor împotriva SARS CoV-2”, a anunțat EMA. Este vorba despre cel de al treilea vaccin, după Pfizer/BioNTech și Moderna, care este aprobat în Europa pentru utilizarea la efectuarea rapelului în cazul adulților.
Comentează