Localităţi din opt judeţe situate în Muntenia, Dobrogea, Oltenia şi Banat sunt vizate de noi avertizări nowcasting Cod galben de ploi abundente şi descărcări electrice, emise marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Astfel, până la ora 17:30, se vor semnala averse (cantităţi de apă, prin acumulare, de peste 25 - 35 l/mp), descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat grindină de mici dimensiuni pe raza judeţelor Brăila, Ialomiţa, Buzău, Călăraşi, Constanţa (inclusiv în zona continentală), Gorj, Vâlcea şi Mehedinţi.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.
UPDATE - Meteorologii au emis o avertizare Cod portocaliu de ploi și vânt, valabilă marți după-amiază în județele Bacău și Vaslui.
Potrivit ANM, sunt vizate Plopana, Lipova, Colonești din județul Bacău și Ivănești, Dragomirești, Voinești, Laza, Pungești, Ștefan cel Mare, Poienești, Pușcași, Gherghești, Delești, Cozmești, Bogdana, Bălteni din județul Vaslui.
În aceste zone se vor semnala averse torențiale care vor acumula peste 35-40 l/mp, grindină, descărcări electrice și intensificări ale vântului.
Avertizarea este în vigoare marți până șa ora 18.00.
Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : PORTOCALIU | ||
Data emiterii : 28-05-2024 ora 16 | Nr. mesajului : 1 | |
Valabil de la : 28-05-2024 ora 16:55 până la : 28-05-2024 ora 18:00 In zona : Județul Bacău: Plopana, Lipova, Colonești; Județul Vaslui: Ivănești, Dragomirești, Voinești, Laza, Pungești, Ștefan cel Mare, Poienești, Pușcași, Gherghești, Delești, Cozmești, Bogdana, Bălteni; Se vor semnala : averse torențiale care vor acumula peste 35...40 l/mp, grindină, descărcări electrice, intensificări ale vântului. |
Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN | ||
Data emiterii : 28-05-2024 ora 16 | Nr. mesajului : 2 | |
Valabil de la : 28-05-2024 ora 16:30 până la : 28-05-2024 ora 18:30 In zona : Zona de munte a județului Gorj , respectiv zona de munte a localităților: Padeș; Județul Gorj: Novaci, Crasna, Bengești-Ciocadia, Roșia de Amaradia, Prigoria, Bumbești-Pițic, Bălănești, Mușetești, Alimpești, Săcelu; Zona de munte a județului Vâlcea , respectiv zona de munte a localităților: Călimănești, Brezoi, Perișani, Câineni, Băile Olănești, Boișoara, Voineasa, Malaia, Racovița, Titești; Județul Vâlcea: Râmnicu Vâlcea, Călimănești, Băbeni, Horezu, Mihăești, Berbești, Frâncești, Budești, Stoilești, Alunu, Tomșani, Galicea, Stoenești, Cernișoara, Costești, Bărbătești, Nicolae Bălcescu, Slătioara, Ocnele Mari, Pietrari, Păusești-Măglași, Mateești, Bujoreni, Popești, Păușești, Oteșani, Berislăvești, Stroești, Băile Govora, Copăceni, Dănicei, Băile Olănești, Bunești, Muereasca, Golești, Șirineasa, Dăești, Roești, Sălătrucel, Vlădești, Măldărești, Milcoiu, Runcu; Zona de munte a județului Mehedinţi , respectiv zona de munte a localităților: Orșova, Baia de Aramă, Eșelnița, Ponoarele, Isverna, Podeni, Dubova, Svinița, Obârșia-Cloșani; Județul Mehedinţi: Breznița-Ocol, Izvoru Bârzii, Ilovăț, Balta, Ilovița, Bâlvănești, Cireșu, Godeanu; Se vor semnala : local vor fi averse care vor acumula 20...30 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină de mici dimensiuni |
Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN | ||
Data emiterii : 28-05-2024 ora 16 | Nr. mesajului : 3 | |
Valabil de la : 28-05-2024 ora 16:20 până la : 28-05-2024 ora 17:30 In zona : Județul Brăila: Șuțești, Ulmu, Movila Miresii, Traian, Ciocile, Roșiori, Unirea, Tudor Vladimirescu, Râmnicelu, Gemenele, Romanu, Siliștea, Scorțaru Nou; Județul Ialomiţa: Slobozia, Fetești, Urziceni, Amara, Gârbovi, Manasia, Grivița, Scânteia, Bărcănești, Munteni-Buzău, Bărbulești, Căzănești, Săveni, Ion Roată, Ciochina, Reviga, Perieți, Traian, Miloșești, Gheorghe Doja, Axintele, Ograda, Gheorghe Lazăr, Cocora, Alexeni, Grindu, Ciulnița, Sudiți, Andrășești, Sfântu Gheorghe, Bucu, Movila, Valea Măcrișului, Balaciu, Platonești, Cosâmbești, Valea Ciorii, Mărculești, Albești, Colelia, Sărățeni, Buești, Ciocârlia; Județul Buzău: Pogoanele, Padina, Glodeanu-Siliștea, Rușețu, Luciu, Brădeanu, C.a. Rosetti, Scutelnici, Largu; Județul Călăraşi: Borcea, Dragalina, Perișoru, Jegălia, Unirea, Ștefan cel Mare; Se vor semnala : local vor fi averse torențiale care vor acumula peste 25...35 l/mp, descărcări electrice și izolat grindină de mici dimensiuni |
Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN | ||
Data emiterii : 28-05-2024 ora 15 | Nr. mesajului : 4 | |
Valabil de la : 28-05-2024 ora 16:00 până la : 28-05-2024 ora 17:30 In zona : Județul Constanta: Medgidia, Cernavodă, Murfatlar, Hârșova, Cobadin, Ostrov, Negru Vodă, Băneasa, Nicolae Bălcescu, Topraisar, Mircea Vodă, Castelu, Poarta Albă, Rasova, Limanu, Lipnița, Ciobanu, Crucea, Peștera, Chirnogeni, Albești, Independența, Oltina, Aliman, Ciocârlia, Ghindărești, Amzacea, Cuza Voda, Deleni, Adamclisi, Saligny, Dobromir, Mereni, Seimeni, Ion Corvin, Topalu, Gârliciu, Comana, Bărăganu, Pantelimon, Târgușor, Tortoman, Cerchezu, Siliștea, Saraiu, Horia, Vulturu, Dumbrăveni; Zona continentală a județului Constanta, respectiv zona localităților: Medgidia, Cernavodă, Murfatlar, Hârșova, Mihail Kogălniceanu, Cobadin, Ostrov, Cogealac, Negru Vodă, Băneasa, Nicolae Bălcescu, Topraisar, Mircea Vodă, Castelu, Poarta Albă, Rasova, Lipnița, Ciobanu, Crucea, Peștera, Chirnogeni, Albești, Independența, Oltina, Aliman, Mihai Viteazu, Ciocârlia, Ghindărești, Amzacea, Cuza Voda, Deleni, Adamclisi, Saligny, Dobromir, Mereni, Seimeni, Ion Corvin, Topalu, Gârliciu, Comana, Bărăganu, Pantelimon, Târgușor, Fântânele, Tortoman, Cerchezu, Siliștea, Saraiu, Horia, Grădina, Vulturu, Dumbrăveni; Se vor semnala : averse care vor acumula peste 25...35 l/mp, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat grindină de mici dimensiuni |
Comentează