BREAKING - Atac armat într-un mall din SUA: cel puțin trei oameni au fost uciși, iar atacatorul împușcat

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 18-07-2022

Actualizat: 18-07-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Trei persoane au fost ucise şi alte trei rănite, duminică, de către o persoană care a deschis focul într-un centru comercial din statul american Indiana, au declarat oficiali locali, relatează AFP. Potrivit primelor date, atacatorul ar fi fost împușcat de către polițiști. 

"Am asistat la un atac în masă în seara aceasta la Greenwood Park Mall", a declarat Mark Myers, primarul oraşului Greenwood, din statul Indiana, potrivit unui comunicat, informează Agerpres. 

"Acum sunt trei morţi şi trei răniţi", a adăugat el.

Mark Myers a spus că atacatorul a fost ucis de către "un individ înarmat". Poliţia din Greenwood a postat un mesaj pe pagina de Facebook în care le-a cerut martorilor la atac să furnizeze informaţii.

Atacul este cel mai recent dintr-un val de violenţe cu arme care afectează Statele Unite, unde se estimează că 40.000 de decese pe an sunt cauzate de arme de foc, potrivit Arhivei pentru violenţă cu armă.

Recenta creştere a violenţelor a reaprins dezbaterea controversată asupra reglementării armelor.

O comisie a Camerei Reprezentanţilor din SUA urmează să voteze săptămâna aceasta, pentru prima dată în aproape 20 de ani, un proiect de lege care interzice armele de asalt.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri