Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

BREAKING Călin Popescu Tăriceanu a fost trimis în judecată

Inquam Photos / Octav Ganea
Calin Popescu Tariceanu

DNA a dispus miercuri trimiterea în judecată, în stare de libertate, a fostului premier Călin Popescu Tăriceanu, pentru acuzația că ar fi luat mită 800.000 de dolari. Tăriceanu spune că dosarul este fabricat.

Citește și: SONDAJ - Surpriză la încrederea în politicieni: George Simion (AUR), peste premierul Cîţu. Topul încrederii în miniştri

Comunicatul DNA:

„În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 46/VIII/3 din 25 ianuarie 2021, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului POPESCU-TĂRICEANU CĂLIN CONSTANTIN ANTON, la data faptei prim ministru al Guvernului României, pentru săvârșirea unei infracțiuni de luare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:

În calitatea menționată, inculpatul Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton ar fi pretins (în cursul anului 2007) și ar fi primit (în cursul anului 2008), în mod indirect, de la reprezentanții unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 USD, constând în plata unor servicii de consultanță, în schimbul exercitării atribuțiilor sale în așa fel încât să fie adoptate o serie de hotărâri favorabile companiei, respectiv hotărârile de guvern nr. 199/2008, 634/2008, 1193/2008 și 1451/2008.

Fapta de pretindere a prim-ministrului Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu s-ar fi realizat, în perioada aprilie - mai 2007, în mod indirect, prin intermediul unui om de afaceri (trimis în judecată în anul 2019 pentru complicitate la luare de mită), care ar fi solicitat în numele prim-ministrului un comision de 10% din valoarea actelor adiționale/plăților la un contract comercial derulat de compania austriacă, în schimbul adoptării hotărârilor de guvern care urmau să permită acest lucru, conform intereselor companiei.

Fapta de primire de către prim-ministrul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, în cursul anului 2008, în mod indirect, s-ar fi realizat prin două acțiuni de primire (la 07.11.2008 a sumei de 500.000 USD și la 25.11.2008 a sumei de 300.000 USD).

Suma totală de 800.000 USD, reprezentând comisionul plătit de reprezentanții firmei austriece, prin intermediul unor companii offshore, ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, pentru acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală, fiind transferată unei firme de consultanță.

În vederea confiscării obiectului infracțiunii de luare de mită, în cauză s-a dispus sechestru asigurator pe bunuri imobile aparținând suspectului Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton până la concurența sumei de 800.000 USD, echivalent în lei - 3.204.640 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție cu propunerea de menținere a măsurilor asiguratorii dispuse asupra bunurilor inculpatului.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019”

'Dosarul este fabricat'

După ce s-a început sa urmărirea penală, Călin Popescu Tăriceanu a declarat că acest dosar este fabricat și nu este decât o înșiruire de presupuneri la adresa sa, fără ca acestea să aibă un fond de adevăr:

  • „Știu că acest dosar a fost deschis cu mult timp în urmă. Era o serie de acuzații care nu erau deloc evidente și clare și anume eu eram acuzat de luare de mită, dar în dosarul de la procuratură se spunea că de fapt banii nu au ajuns la mine. Banii ar fi fost luați de altcineva cu care eu nu am avut nicio legătură. Genul de dosar făcut de DNA pe considerente politice, deci un dosar care avea 17 mii de pagini trimis la Parlament în care nu am găsit nimic care să fie acuzator la adresa mea. E o însăilare de presupuneri și de aberații juridice care încercau să mă pună într-o lumină nefavorabilă.
  • La mine nu a ajuns niciun ban și nu avea de ce să ajungă niciun ban. Țin să vă spun următorul lucru, că acest dosar Microsoft e legat de licențele pe care statul român trebuia să le achite firmei Microsoft. În perioada mandatului meu, cu toate că au fost luate patru hotărâri de guvern, dintre care una vizată inclusiv de procurorul general de atunci, doamna Koveși, aceste patru hotărâri de Guvern nu au făcut decât să inventarieze licențele Microsoft și nu s-a plătit niciun ban către firma Microsoft în perioada mandatului meu.
  • Deci nu aveau cum să ajungă bani la mine, iar legătura se face cu consultanții pe care PNL i-a avut o perioadă de vreme, care au avut un contract onorat în integralitate și alte obligații nu au existat. Consultanții la un moment dat au dat în judecată PNL pentru recuperarea sumei integrale a contractului.
  • Nici eu, nici PNL nu am primit această sumă. Această sumă de 800 de mii de dolari e în capul DNA, că ar fi fost într-un fel virată sau folosită de PNL. Dar nici în dosar eu nu apar ca fiind beneficiarul vreunei sume și nici PNL-ul, ca să fie clar”

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.