Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Breaking - Descinderi în Buzău, la două instituții publice și mai multe companii/ Video

Pressalert.ro
Mascati

Polițiștii din Buzău fac joi șapte percheziții, dintre care două la sediile unor instituții și una la sediul unei firme, într-un dosar care vizează poluarea apelor de suprafață, dar și depozitarea în afara spațiilor autorizate a deșeurilor, precum și îngroparea și incendierea acestora.

Poliţiştii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Buzău, împreună cu polițiști din IPJ Buzău, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat, fac joi șapte percheziții, dintre care două la sediile unor instituții, una la sediul unei societăți comerciale și patru la domiciliile unor persoane cercetate.

Perchezițiile au loc într-o cauză penală privind eliminarea, deținerea, păstrarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate, îngroparea deșeurilor, incendierea deșeurilor, evacuarea de ape uzate în apele de suprafață sau subterane și executarea de instalații de ape fără punerea în funcțiune concomitenta a instalațiilor de canalizare.

Din cercetări a reieşit că, din ianuarie 2023 până în prezent, reprezentanții unei primării din județul Buzău ar fi eliminat și păstrat deșeurile provenite din colectarea de la gospodării, agenți economici sau rezultate din activitatea proprie în afara spațiilor autorizate.

IGPR dă detalii legate de dosar

„Pe acest fond și în condițiile neluării măsurilor de prevenire și de combatere, ar fi rezultat cantități considerabile de deșeuri. Pentru eliminarea acestora, reprezentanții unității administrativ-teritoriale ar fi procedat la incendierea și îngroparea deșeurilor. De asemenea, în exercitarea serviciului public de canalizare, reprezentanții unității administrativ-teritoriale ar fi dat în funcțiune și ar fi exploatat, direct și prin atribuirea gestiunii, rețeaua de canalizare și stația de epurare, fără a deține autorizație de mediu”, se arată într-un comunicat al IGPR.

Astfel, ar fi rezultat deversari, atât accidentale, cât și controlate, de ape uzate și substanțe poluante din stațiile de pompare/epurare și direct din rețeaua de canalizare, fapt ce ar fi dus la contaminarea apelor de suprafață.

Totodată, în urma cercetărilor, s-a stabilit că instalația de canalizare ar fi fost pusă în funcțiune și s-ar fi făcut intervenții asupra sa, fără a exista avizele prevăzute de lege. Cercetările se efectuează sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat, cu sprijinul specialiștilor din cadrul instituțiilor competente în domeniu și cu aportul de specialitate al laboratoarelor autorizate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.