Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

BREAKING - Dosar penal de TERORISM în cazul protestului de la metrou

breaking news stiripesurse.ro

Poliţia Capitalei şi Jandarmeria Bucureşti anunţă că s-au deschis două dosare penale şi s-au aplicat zeci de amenzi în cazul protestului de la metrou. Unul dintre dosare a fost deschis la sesizarea Metrorex şi vizează infracţiuni la legea privind prevenirea şi combaterea terorismului.

  • Context: Circulaţia trenurilor de metrou este afectată vineri de un protest spontan al unor reprezentanţi ai sindicatului USLM în staţia Piaţa Unirii, care au blocat calea de rulare, împiedicând pornirea la timp, conform programului normal, a trenurilor de pasageri, anunță Metrorex.

"A fost primită o sesizare din partea Metrorex, privind încălcarea art. 1 din Legea nr. 535/2004, privind prevenirea și combaterea terorismului, care a fost înaintată, de urgență, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, a declanșat cercetări, conform art.218 alin(4)din Legea nr. 62 din 2011 a dialogului social: declararea grevei de către organizatori cu încălcarea prevederilor art. 205 constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă, respectiv neasigurarea serviciilor de transport, la cel puțin o treime din activitatea normală.

De asemenea, Jandarmeria Capitalei a aplicat, până în prezent, 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 125.000 de lei pentru:

- nerespectarea măsurilor privind organizarea de adunări publice în spații închise, așa cum este prevăzut în Legea nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

- desfășurarea protestului fără autorizare, faptă prevăzută de Legea nr. 60/1991 și

- nerespectarea măsurilor sanitare, cum este prevăzut tot în Legea nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Totodată, pentru a veni în sprijinul cetățenilor, Poliția a dispus măsuri pentru fluența traficului, pentru a ajuta pe toată lumea să ajungă acolo unde este nevoie.

Depunem toate eforturile necesare, pentru a veni în sprijinul persoanelor care utilizează transportul în comun de suprafață, dar și mijloacele proprii de deplasare.

Verificările continuă", transmite cele două structuri ale MAI.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.