BREAKING Filmul falsului pe care încerca să îl orchestreze chestorul Rus - Înțelegerea frauduloasă dintre șef și subalterni

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 17-06-2024

Actualizat: 17-06-2024

Article thumbnail

Sursă foto: cluj24.ro

Surse judiciare completează tabloul faptelor chestorului Mihai Rus, nepotul fostului ministru de Interne, Ioan Rus, și arată detaliat felul în care oficialul s-a înțeles cu oamenii din subordinea sa pentru executarea unui fals în înscrisuri oficiale privind prezența sa la volanul bolidului cu care a rulat cu 120 de km la oră în localitate.

Astfel, arată sursele autorului în 29.04.2024, în jurul orelor 03:50, chestorul de poliţie Rus Mihai, şef al IPJ Cluj, a fost oprit de un echipaj de poliţie pe raza Municipiului Cluj-Napoca, fiind surprins cu aparatul radar, conducând autoturismul personal cu o viteză de 120 km/h pe un sector de drum cu limita de viteză maximă de 50 km/h.

În acest context, chestorul de poliţie Rus Mihai împreună cu lucrătorii de poliţie au stabilit o modalitate prin care conducătorului auto să nu i se aplice sancțiunea contravențională prevăzută de lege şi să nu i se suspende dreptul de conducere potrivit dispozițiilor legale.

În mod concret, chestorul de poliţie Rus Mihai urma să primească o adresă prin care acesta să indice în fals o altă persoană care a fost conducătorul auto de la momentul în care a fost surprins cu aparatul radar.

Ulterior, în baza celor stabilite, Rus Mihai a completat cu datele soției sale adresa primită.

Lupul paznic la oi?...

Șeful IPJ Cluj ar fi dorit atât de mult să evite înregistrarea sa în evidențele poliției rutiere cu amendă pentru viteză excesivă în localitate încât atunci când a fost prins la fața locului ar fi trecut-o pe soția sa la volan, pentru ca aceasta să fie trecută în actele polițiștilor, transmit surse judiciare autorului acestui material.

Concret, povestesc sursele arătate, nepotul fostului ministru de interne din regimul Năstase, Ioan Rus, Mihai Rus, ar fi rulat prin municipiul Cluj cu viteza de aproximativ 120 km la oră. El a fost oprit de poliție, iar imediat acesta ar fi schimbat locul de la volan cu soția acestuia pentru ca polițistul rutier să constate prezența ei la volan.

Figura nu ar fi ținut spun sursele autorului, pentru că polițistul constatase deja prezența unui bărbat la volanul bolidului.

Ulterior, mai arată sursele citate, Mihai Rus ar fi insistat la ofițerii de la Direcția Rutieră Cluj pentru a nu fi trecut în actele oficiale iar în locul său să fie trecută soția sa.

Nepot de fost ministru luat pe sus....

Potrivit surselor citate Mihai Rus va fi condus la sediul DNA Cluj unde va fi audiat în legătură cu aceste aspecte.

Totodată, transmit sursele autorului acestuia îi vor fi preluate telefoanele mobile în vederea efectuării unei percheziții informatice.

Alături de acesta va fi audiat la DNA Cluj și ofițerul la care șeful IPJ Cluj a insistat pentru măsluirea actelor astfel încât oficialul să nu figureze cu incidente în istoricul rutier.

Percheziții în birourile IPJ Cluj

Nepotul fostului ministru de Interne din guvernarea Năstase, Ioan Rus, Mihai Rus, actual șef al IPJ Cluj este vizat de pretinse fapte de corupție iar la acest moment ar avea loc percheziții la sediul IPJ Cluj pentru documentarea și probarea acestora, afirmă pentru autorul acestui material surse judiciare.

Concret, transmit sursele citate, în dosarul în care un judecător de drepturi și libertăți a emis mandate de percheziție la IPJ Cluj și alte locații, Mihai rus ar putea fi vizat de fapte de instigare la abuz în serviciu.

Totodată transmit sursele autorului, alături de nepotul lui Ioan Rus ar putea fi vizat și un polițist de la Direcția de Circulație Rutieră.

Cei doi ar fi discutat „aranjarea„ contravenții care în fază inițială ar fi trebuit să îi fie aplicată lui Mihai Rus.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri