BREAKING Fost prefect de Suceava, implicat într-un accident mortal

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 19-02-2020

Actualizat: 19-02-2020

Article thumbnail

Sursă foto: lapresse.tn

Fostul senator, deputat și prefect al județului Suceava Ioan Băncescu a accidentat mortal, cu mașina, un bărbat care traversa Drumul European 85 fără să se asigure, ca să-și cumpere mere, anunță Mediafax.

Accidentul s-a produs marți, lângă localitatea Cumpărătura din județul Suceava.

Un tânăr în vârstă de 34 de ani din orașul Piatra-Neamț a traversat strada pentru a cumpăra mere de la un vânzător aflat pe cealaltă parte a drumului.

A degenerat audierea Violetei Alexandru: Ești incredibil, bă! / Mă faceți dezechilibrat și tot eu vă jignesc? VIDEO

În acel moment, o mașină condusă de un bărbat în vârstă de 73 de ani, din orașul Suceava, l-a surprins și accidentat grav.

Conform unor surse din cadrul anchetei, la volanul maşinii se afla fostul senator, deputat și prefect al județului Suceava Ioan Băncescu.

Tânărul lovit de mașină a fost dus la spital, unde a și murit.

„Conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceva, Ionuț Epureanu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri