Iranul a lansat un contraatac de mare amploare împotriva Israelului. Conform IDF, peste 150 de rachete balistice iraniene au fost lansate către teritoriul Israelului, iar autoritățile au decretat stare de urgență și cer oamenilor să se ascundă în adăposturi.
UPDATE: Cel puțin 17 persoane au fost rănite în atacurile iraniene asupra Israelului, potrivit serviciului de urgență israelian Magen David Adom (MDA).
Printre victime se numără două persoane grav rănite și două cu răni moderate.
Însă informațiile de la spitale sugerează că ar putea fi zeci de răniți internați, dintre care unii nu au fost încă incluși în cifrele oficiale MDA.
Trei spitale majore - Centrul Medical Tel Aviv Sourasky, Centrul Medical Sheba Tel Hashomer și Centrul Medical Rabin - au raportat un total de 40 de răniți.
UPDATE: Șapte persoane au fost rănite „ușor și moderat" în urma unui atac iranian care a lovit la granița Tel Avivului și a orașului Ramat Gan din Israel, potrivit lui Eli Bin, șeful Magen David Adom, serviciile de urgență israeliene, potrivit CNN.
Iranul a atacat „zeci de obiective, centre militare și baze aeriene" aparținând Israelului, a declarat Corpul Gardienilor Revoluției Islamice.
Operațiunea a fost denumită „True Promise 3", despre care urmează să fie publicate detalii suplimentare.
În același timp, rachete israeliene au fost interceptate deasupra orașului Tabriz din nord-vestul Iranului, potrivit presei de stat iraniene Press TV.
UPDATE: Plouă cu rachete asupra Israelului, peste 300 de rachete balistice au fost lansate deja de către Iran.
UPDATE: Gardienii Revoluției din Iran susțin într-o declarație că ar fi atacat „zeci de ținte, centre militare și baze aeriene” în Israel.
UPDATE: Apărarea aeriană iraniană a doborât două avioane de vânătoare israeliene, unul dintre piloți fiind o femeie și a fost luată prizonieră, relatează Tasnim.
UPDATE: Explozii raportate deasupra AANES / estul Siriei, probabil din cauza interceptărilor de către avioanele de război RAF britanice și USAF.
UPDATE: Un al doilea val de rachete balistice au fost lansate dinspre Iran către Israel.
Interceptors have been launched from Central Israel, heading to intercept the incoming ballistic missiles launched by Iran. pic.twitter.com/zKC2NIvYdp
— OSINTdefender (@sentdefender) June 13, 2025
”IDF a identificat că recent au fost lansate rachete din Iran către teritoriul statului Israel.
Sistemele de apărare lucrează pentru a intercepta amenințarea.
Trebuie să intrați în zonele protejate și să rămâneți acolo până la noi ordine.
Ieșirea din zona protejată va fi permisă numai după ce veți primi instrucțiuni explicite; trebuie să continuați să acționați în conformitate cu instrucțiunile Comandamentului Frontului de Interne.”, arată un comunicat al IDF.
Mesajul de alertă primit de locuitorii din Israel:
”Alertă de urgență: Avertisment extrem de grav
În următoarele momente se așteaptă primirea unor alerte în zona ta.
Trebuie să te deplasezi imediat într-un adăpost sigur din apropiere.
În cazul primirii alertei, intră într-un spațiu protejat și rămâi acolo până la primirea unui nou anunț.
Comandamentul Frontului de Acasă – Comportamentul salvează vieți.”, se arată în mesajul de alertă.
Comentează