Breaking News: Premierul britanic, Liz Truss, a demisionat

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 20-10-2022

Actualizat: 20-10-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Agerpres - Reuters

Premierul Marii Britanii, Liz Truss, şi-a prezentat demisia, joi, în contextul în care era contestată de colegii din Partidul Conservator din cauza programului economic controversat.

Liz Truss şi-a anunţat demisia imediat după discuţii cu reprezentanţi ai Comitetului 1922, entitatea de conducere a Partidului Conservator (centru-dreapta).

"Mi-am început mandatul într-un moment de instabilitate majoră la nivel economic pe plan internaţional. Familiile şi companiile erau îngrijorate privind modul în care îşi plătesc facturile. Am fost aleasă cu un mandat de a schimba această situaţie. Am oferit soluţii privind facturile la energie şi privind reducerea asigurărilor medicale. Dar nu pot atinge obiectivele mandatului", a declarat premierul Liz Truss, precizând că i-a transmis regelui Charles că demisionează.

Liz Truss va rămâne prim-ministru interimar până când va fi ales un nou lider al Partidului Conservator, probabil "săptămâna viitoare", în opinia ei.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri