Mii de ofiţeri de poliţie londonezi, între care unul condamnat în 2023 pentru zeci de violuri, au fost recrutaţi fără a fi supuşi verificărilor de securitate prevăzute de regulament, potrivit unui raport publicat joi de Poliţia Metropolitană, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Reputaţia Poliţiei Metropolitane din Londra (Met) a fost afectată de mai numeroase scandaluri în ultimii ani.
Şeful acesteia, Mark Rowley, numit în septembrie 2022, a lansat reforme importante, inclusiv o epurare majoră a ofiţerilor acuzaţi de abateri, şi a înăsprit procesul de recrutare.
Însă, conform noului raport, peste 5.000 de ofiţeri de poliţie şi angajaţi ai Met nu au trecut prin verificările de securitate necesare între 2019 şi 2023.
Liderii acestei forţe de ordine au ales să ignore directivele naţionale, deoarece doreau să recruteze câteva mii de persoane în trei ani şi jumătate. De exemplu, nu au fost solicitate referinţe care ar fi trebuit furnizate înainte de angajare.
Potrivit Met, candidaturile a aproximativ 1.200 de persoane care s-au alăturat forţelor de ordine ar fi putut fi respinse prin proceduri normale, dintr-un total de aproximativ 27.300 de cereri.
Zeci de agenţi ai Poliţiei Metropolitane, recrutaţi fără a fi supuşi unei verificări corespunzătoare, au comis ulterior abateri profesionale şi infracţiuni.
Această anchetă dezvăluie că David Carrick, unul dintre cei mai mari prădători sexuali din Marea Britanie din ultimii ani, a fost recrutat în 2017 fără a fi supus unei verificări corespunzătoare. El s-a alăturat forţelor de poliţie în pofida unei acuzaţii de violenţă domestică formulate împotriva sa.
Carrick a fost condamnat în 2023 la închisoare pe viaţă pentru zeci de violuri şi agresiuni sexuale împotriva a 12 femei pe parcursul mai multor ani.A






























Comentează