Preşedintele Consiliului European Donald Tusk a anunţat, în noaptea de joi spre vineri, progrese în negocierile cu Londra asupra menţinerii Marii Britanii în UE şi evitarea unui "Brexit", dar a subliniat că "mai sunt încă multe de făcut".
"Pentru moment, pot spune doar că am făcut unele progrese, dar mai sunt încă multe de făcut", a declarat Tusk jurnaliştilor, după prima zi a unui summit european decisiv la Bruxelles, notează AFP.
La rândul său, premierul spaniol Mariano Rajoy s-a declarat optimist cu privire la şansele unui compromis.
"Eu cred că lucrurile merg bine. Sper că vom avea un acord mâine (vineri)", a declarat Rajoy jurnaliştilor.
După declaraţiile în faţa presei, Tusk şi preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker s-au dus la o întâlnire trilaterală cu prim-ministrul britanic David Cameron.
Donald Tusk urmează de asemenea să se întâlnească cu preşedintele francez Francois Hollande, prim-ministrul belgian Charles Michel şi şeful guvernului ceh Bohuslav Sobotka.
De asemenea, este prevăzută o întâlnire bilaterală între Hollande şi premierul britanic, mai notează France Presse.
Franţa se opune oricărui veto al Londrei în ceea ce priveşte guvernanţa economică, reglementarea serviciilor financiare şi consolidarea zonei euro, Marea Britanie nefăcând parte din această zonă.
Printre altele, preşedintele Consiliului European Donald Tusk a anunţat organizarea unei "întâlniri speciale" cu Turcia la începutul lunii martie, după ce a reiterat importanţa unei acţiuni comune cu Ankara pentru a răspunde la criza migraţiei în UE.
"Ne propunem să organizăm o întâlnire specială cu Turcia la începutul lunii martie", a declarat el, după mai mult de şase ore de discuţii asupra crizei migraţiei la summitul european de la Bruxelles.
"Înainte de această reuniune, erau cei care se îndoiau de necesitatea de a rezolva problema crizei refugiaţilor împreună cu Turcia... Am confirmat că nu există alternativă la o bună, inteligentă şi înţeleaptă cooperare cu Turcia", a subliniat la rândul său preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.
În joc este aplicarea "planului de acţiune" încheiat în octombrie anul trecut între Turcia şi UE, cu scopul de a opri fluxul de migranţi din Turcia spre Grecia, fie prin îmbunătăţirea monitorizării frontierelor sau gestionarea la faţa locului a fluxului de refugiaţi.
Şefii de stat şi de guvern din cele 28 de ţări au reafirmat de asemenea "unanim" că "abordarea trebuie să fie europeană" şi că măsurile luate "de unii singuri nu sunt recomandate", potrivit lui Juncker.
Cei doi lideri nu au menţionat anume Austria, notează France Presse. Dar decizia Vienei de a impune cote zilnice de intrare pe teritoriul austriac solicitanţilor de azil şi migranţilor în tranzit "a surprins" unele ţări, în special cele situate pe ruta migratorie a Balcanilor, potrivit cancelarului german Angela Merkel.
"Decizia austriacă subliniază urgenţa de a reuşi", a pledat dna Merkel.
Omologul ei austriac, Werner Faymann, chiar a aprobat concluziile summitului, potrivit lui Merkel.
"O soluţie europeană nu înseamnă numai deciziile luate la Bruxelles, ci de asemenea deciziile luate în fiecare capitală. Noi trebuie să le acceptăm, dar în acelaşi timp ar trebui să căutăm să ameliorăm coordonarea între aceste decizii", a pledat Tusk.
"Sper că după ce am văzut că toate statele membre au adoptat această abordare, ca la următoarele noastre întâlniri să avansăm cu mai mult curaj spre soluţiile prezentate în ultimele luni", a declarat la rândul său Jean-Claude Juncker.
Summitul european propriu-zis va fi reluat vineri la 10.00 GMT.AGERPRES
"Brexit": Progrese "dar mai sunt încă multe de făcut" (Tusk)
Explorează subiectul
Articole Similare

2.632
Ursula von der Leyen convoacă de urgență Colegiul de Securitate al UE: 'Să nu existe o nouă escaladare'
2.632

3.360
Liderii Europei se poziționează în războiul dintre SUA-Israel și Iran: Evoluţiile sunt extrem de îngrijorătoare
3.360

62.694
Dezvăluiri după aproape 10 ani - Tudorel Toader arată cum a făcut România posibilă înființarea EPPO
62.694

4.421
Macron face scandal în Europa și iese la atac! Avertisment pentru Comisia Europeană: „Vom fi intransigenţi!”
4.421

261
Adrian Axinia (europarlamentar AUR): „Avem un Președinte ilegitim posibil infractor. El trebuie suspendat și demis din funcție”
261

216
Gheorghe Piperea: Strategia pașilor maximali
216

18.137
Comisia Europeană, investigație în România: sunt în joc aproape 3 miliarde de euro, însă miza e mult mai mare
18.137

5.923
Biserica Ortodoxă Română, în „război” cu Bruxellesul pe o temă extrem de sensibilă: scandalul care a generat o reacție fermă
5.923

2.497
Ursula von der Leyen forțează acordul UE-Mercosur: Se aplică provizoriu în statele UE, chiar dacă Parlamentul European a sesizat CJUE
2.497

3.314
Orban ține UE în șah: Ungaria blochează sancțiunile împotriva Rusiei și cere în schimb un împrumut uriaș
3.314

1.702
Ambasadorii lui Trump din Europa aduc un stil nou de diplomaţie, mai agresivă şi mai conflictuală - POLITICO
1.702

921
Europa continuă să finanțeze războiul Rusiei - Roberta Metsola denunță eșecul sancțiunilor: 'Trebuie să facem mai mult, situația este inacceptabilă'
921

302
Roxana Mînzatu, după discuţia cu premierul Ilie Bolojan: Îmi doresc ca România să fie un exemplu de bună practică în ceea ce priveşte implementarea proiectelor din Fondul Social European Plus, pentru care există o alocare de 7,2 miliarde de euro
302

















Comentează