Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Brighton, victorie categorică în fața lui Wolverhampton

Premier League

Echipa engleză Brighton a învins sâmbătă, pe teren propriu, formaţia Wolverhampton, scor 6-0, într-un meci din etapa a 34-a din Premier League.

Echipa condusă de Roberto de Zerbi a condus cu 4-0 la pauză şi s-a impus cu 6-0 în final, prin trei „duble” înscrise de Deniz Undav, Pascal Gross şi Danny Welbeck. Brighto se află pe locul 8 în Premier League, cu 52 de puncte, la numai două puncte de locurile care duc în cupele europene, conform News.ro.

Într-un alt meci, Brentford a avut o revenire extrordinară în faţa lui Nottingham Forest. Oaspeţii au condus cu 1-0 la pauză, iar gazdele au alergat după egalare până în minutul 82, când a marcat golgeterul Ivan Toney, ajuns la a 20-a reuşită stagională în campionat. Golul victoriei lui Brentford a fost înscris în minutul 90+4 de Josh Dasilva.

Brentford se află pe poziţia a noua în Premier League, cu 50 de puncte.

Rezultate înregistrate sâmbătă în etapa a 34-a din Premier League:

Crystal Palace – West Ham United 4-3 (Jordan Ayew 15, Zaha 20, Schlupp 30, Eze 66 penalti / Soucek 9, Michail Antonio 35, Aguerd 72);

Brentford – Nottingham Forest 2-1 (Toney 82, Dasilva 90+4 / Danilo 45+1);

Brighton – Wolverhampton 6-0 (Undav 6, 66, Gross 13, 26, Welbeck 39, 48).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.