Britanicul James May călătoreşte în Japonia pentru primul proiect solo pentru Amazon

Autor: George Traicu

Publicat: 11-03-2019

Actualizat: 11-03-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Britanicul James May, cunoscut din seria de emisiuni „Top Gear” şi „The Grand Tour”, a început lucrul la primul său proiect solo pentru Amazon, emisiunea „Our Man in… Japan”, care va avea şase episoade potrivit news.ro.

Filmările pentru emisiunea de călătorii a Amazon au început luni, când May a pornit spre Orientul îndepărtat.

Amazon a annţat în luna decembrie că a semnat un acord cu gazdele emisiunii „The Grand Tour”, Jeremy Clarkson, Richard Hammond şi James May, împreună cu producătorul Andy Wilman, pentru a dezvolta proiecte cu fiecare dintre ei.

Cele şase episoade vor fi regizate de Tom Whitter, nominalizat la premiile BAFTA TV. May va călători de-a lungul Japoniei în încercarea de a înţelege oamenii şi cultura.

„Japonia este cel mai uimitor loc pe care l-am vizitat. Totul este o surpriză. Este un stimul de clasă A pentru toate simţurile şi un câmp minat pentru naivi”, a spus May.

Realizatorul a mărturisit că vrea să se lase cuprins de tot ce înseamnă Japonia, „în căutarea echilibrului”.

În prezent, cel de-al treilea sezon al „The Grand Tour” poate fi vizionat pe platformă, iar un al patrulea a primit undă verde din partea Amazon.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri