Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

British Museum va expune artefacte furate şi recuperate

Radu Pop
artfund.org
british museum

British Museum din Londra va expune o parte din obiectele recuperate în urma furtului de sute de artefacte din colecţiile sale, care a provocat stupoare vara trecută, potrivit AFP, informează news.ro.

Anunţată joi, expoziţia "Rediscovering Gems" va fi deschisă între 15 februarie şi 15 iunie. Aceasta va prezenta o selecţie de 10 piese dintre sutele găsite în timpul vastei operaţiuni de căutare lansate după ce, în luna august, s-a anunţat că aproximativ 2.000 de obiecte, inclusiv bijuterii din aur, pietre semipreţioase şi sticlărie datând din secolul al XV-lea î.Hr. până în secolul al XIX-lea d.Hr., au dispărut sau au fost deteriorate din colecţiile sale.

Cazul a dus la demisia directorului British Museum, care a dat vina pe unul dintre foştii săi angajaţi.

Fereastră spre lumea mediteraneeană

Preşedintele muzeului, George Osborne, a salutat expoziţia ca reflectând o "schimbare culturală în curs de desfăşurare la British Museum, care se deschide şi îşi asumă propria istorie", în ciuda loviturii aduse reputaţiei sale.

Printre obiectele furate expuse se numără pietre preţioase romane din sticlă care datează de la sfârşitul secolului I î.Hr. până la începutul secolului I d.Hr., o gravură reprezentând un bust al Minervei din profil şi un medalion reprezentând un bust al lui Cupidon.

Sute de alte piese care nu au fost furate vor completa expoziţia.

Muzeul precizeaz[ că furtul a dus la un "interes reînnoit" pentru bijuterii şi pietre preţioase.

Acesta prezintă "capodopere incredibil de mici, dar foarte râvnite" ca pe o "fereastră către lumea mediteraneană", folosite în scopuri estetice sau uneori oficiale.

"Ceea ce a făcut posibil acest furt a fost faptul că multe dintre obiectele furate erau necunoscute cercetătorilor, nu au fost înregistrate corespunzător şi nu se aflau în bazele noastre de date", a declarat directorul interimar al muzeului, Mark Jones, intervievat de The Times.

Înainte de furt, "ar fi fost dificil să se genereze interes pentru aceste piese", a recunoscut el. Dar adevărul este că acestea sunt obiecte extraordinare, cu o istorie fascinantă".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.