DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Bruxelles sare cu banii: Oferă 2 miliarde de euro, printre care și Ungariei, ţărilor cele mai dependente de petrolul rusesc

Agerpres.ro
comisia europeana

Comisia Europeană este dispusă să investească până la două miliarde de euro în infrastructurile petroliere din ţările care vor avea probleme dacă vor renunţa la petrolul rusesc, precum Ungaria, Slovacia şi Republica Cehă, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres.

"Dacă în majoritatea cazurilor, piaţa mondială permite o înlocuire rapidă şi eficientă, unele state membre sunt mai dependente de petrolul rusesc prin oleoducte" şi "sunt necesare investiţii specifice pentru a garanta securitatea petrolieră", semnalează planul "Repower EU" al Comisiei Europene, destinat îndepărtării rapide a UE de hidrocarburile din Rusia.

Executivul comunitar prevede alocări bugetare atât pentru transportul de petrol cât şi "investiţii specifice în reconfigurarea şi îmbunătăţirea rafinării de produse derivate din petrol".

Asta pentru că petrolul rusesc este mai greu ca alte tipuri de petrol, precum cel saudit, şi sunt ţări, cum e cazul Ungariei, cu rafinării pregătite pentru acest timp de ţiţei şi care au nevoie de "modificări tehnologice".

"Se estimează ca investiţiile totale pentru a garanta securitatea aprovizionării cu petrol să se ridice la 1,5-2 miliarde de euro", arată CE în documentele prezentate.

Bruxelles a propus un al şaselea pachet de sancţiuni contra Moscovei, care prevede interzicerea graduală a achiziţiilor de petrol rusesc în UE, achiziţii care în 2021 s-au ridicat la 74 miliarde de euro.

Pachetul de sancţiuni s-a confruntat cu opoziţia Ungariei şi puternice reticenţe şi din partea altor ţări, precum Slovacia şi Republica Cehă, dar şi a unor state cu afaceri în transportul maritim, precum Grecia, Cipru şi Malta.

Surse comunitare au precizat că în cazul Ungariei investiţiile vor fi de "câteva sute de milioane de euro". Dar, acestea vor fi condiţionate de respectarea de către Budapesta a Statului de drept, după cum cere Bruxelles.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.