Bugetul Uniunii Europene (UE) poate pe fi viitor o pârghie suplimentară pentru a susţine statul de drept în UE, a declarat joi, la Bruxelles, comisarul european pentru democraţie, justiţie, stat de drept şi protecţia consumatorului, Michael McGrath, în cadrul unei reuniuni în Comisia pentru libertăţi civile (LIBE) a Parlamentului European, relatează Agerpres.
"Statul de drept nu e doar o valoare fundamentală şi existenţială, ci a fost introdusă pentru a garanta pacea, securitatea şi chiar identitatea noastră naţională", a declarat înaltul oficial european la reuniunea Comisiei LIBE a PE cu reprezentanţi ai parlamentelor naţionale, pe tema situaţiei statului de drept în UE.
"Instituţiile democratice sunt tot mai puternic supuse presiunilor şi statul de drept e mai important ca oricând", a arătat Michael McGrath.
El a subliniat că raportul anual al Comisiei Europene privind statul de drept reprezintă unul dintre instrumentele executivului UE pentru monitorizarea evoluţiilor din domeniu şi că "reprezintă o evaluare independentă făcută de CE, rezultatul unui proces extensiv, care a presupus 217 contribuţii, peste 600 de întâlniri în toate statele membre şi în patru ţări în curs de aderare".
"Deci este un proces extrem de larg, un efort colectiv care reflectă complexitatea Uniunii. Parlamentele naţionale joacă un rol esenţial în acest proces", a dat asigurări McGrath, care a afirmat că el însuşi a deţinut funcţii în care a fost ales în Irlanda timp de 25 de ani, la nivel local şi naţional.
"Progresele realizate în urma recomandărilor din raport demonstrează importanţa dialogului dintre noi. CE are însă şi intrumente suplimentare necesare şi suntem pregătiţi să le folosim", a avertizat comisarul european pentru justiţie, referindu-se de exemplu la articolul 7 din Tratatul UE, care poate duce la suspendarea anumitor drepturi de vot în Consiliul UE.
Comisarul european pentru justiţie s-a referit în intervenţia sa şi la viitorul Cadru Financiar Multianual (CFM) şi a subliniat că "principiul statului de drept este nenegociabil".
McGrath a afirmat că "mecanismul de condiţionalitate privind respectarea statului de drept se va aplica pentru toate fondurile europene", iar "planurile naţionale şi regionale de parteneriat vor trebui să susţină valorile europene şi principiul statului de drept".
"Va exista posibilitatea să blocăm parţial sau total toate plăţile în conformitate cu principiul proporţionalităţii. (...) Bugetul UE poate fi pe viitor o pârghie suplimentară pentru a susţine statul de drept în UE", a mai spus Michael McGrath.
Statul de drept nu este "un bun dat, un automatism, ci un set de principii care trebuie apărate şi puse în practică”
Katarina Barley, vicepreşedintă a PE pentru relaţia cu parlamentele naţionale, din cadrul grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D), a atras atenţia în intervenţia ei că statul de drept nu este "un bun dat, un automatism, ci un set de principii care trebuie apărate şi puse în practică."
"În ultimii ani am observat multe regrese în ce priveşte libertatea de exprimare, lupta împotriva corupţiei etc. În unele cazuri, aceste deficite au fost sistemice. Orice deviere într-un stat membru pune în pericol progresul european", a avertizat eurodeputata germană.
Ea a vorbit despre faptul că în raportul său privind statul de drept pe 2025 CE a introdus şi un capitol care se referă la piaţa internă.
"Statul de drept este şi un imperativ economic. Corupţia sau deciziile netransparente nu doar dăunează democraţiei, ci şi subminează piaţa unică", a subliniat ea.
"Intrăm într-o lume geopolitică nouă în care statul de drept este testat şi din interior, şi din exterior. Creşte presiunea din partea unor actori globali puternici, inclusiv a unor aliaţi tradiţionali, vizavi de unele măsuri din domeniul digital", a declarat Katarina Barley, referindu-se la schimbul de replici cu înalţi oficiali americani după ce executivul UE a aplicat o amendă substanţială împotriva platformei X.
"Am fost martorii unor campanii de dezinformare, pentru discreditarea instituţiilor noastre şi pentru a slăbi statul de drept pe continent. Europa trebuie să rămână suverană în ceea ce priveşte susţinerea statului de drept online şi offline", a subliniat ea.
Vicepreşedinta PE le-a spus reprezentanţilor parlamentelor naţionale de la reuniune că ei sunt cei care "protejează zi de zi statul de drept".
"Protejarea statului de drept nu poate fi doar responsabilitatea instituţiilor europene, ci una pe care trebuie să o împărtăşim la nivel naţional şi chiar local", a mai arătat ea, atrăgând atenţia că "erodarea statului de drept nu se petrece peste noapte, ci se face gradual, insidios şi pe neobservate".

































Comentează