Bryan Cristante (AS Roma) vrea să câştige Europa League în acest sezon

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 26-11-2025 21:38

Actualizat: 26-11-2025 21:46

Article thumbnail

Sursă foto: shekicks.net

Mijlocaşul Bryan Cristante a spus că el şi echipa AS Roma ţintesc în acest sezon câştigarea Europa League, dar a cerut, totodată, fanilor să nu fie prea entuziasmaţi, dar nici dezamăgiţi, acum când echipa se află în fruntea clasamentului din Serie A, transmiţând că echilibrul este cheia, conform Football Italia, potrivit Agerpres.

Echipa din Capitala Italiei s-a bucurat de un început pozitiv în mandatul antrenorului Gian Piero Gasperini, aflându-se în fruntea Serie A, graţie victoriei cu 3-1 cu Cremonese, din weekendul trecut.

Pentru moment, atenţia se îndreaptă spre Europa League, unde lucrurile nu s-au desfăşurat atât de uşor pentru AS Roma în această stagiune. Formaţia lui Gasperini se află pe locul 18 în clasamentul competiţiei şi joacă, joi seară, pe teren propriu împotriva echipei de pe primul loc, Midtjylland. Echipa daneză a câştigat toate cele patru meciuri în Europa League, în acest sezon.

Unul dintre jucătorii cheie ai de debutului de sezon pentru AS Roma este mijlocaşul Bryan Cristante, care a început ca titular în toate meciurile din Serie A din acest sezon şi încă două din Europa League.

În conferinţa de miercuri, din preziua meciului, jucătorul a spus: ''Voi da tot ce pot, tot ceea ce îmi va cere antrenorul. Mă adaptez uşor oricărui rol, ştiu cum să interpretez sarcinile'', a spus Cristante când a fost întrebat despre poziţia sa pe teren în mandatul lui Gasperini.

''Am fost foarte buni şi să recunoaştem că este încă devreme şi trebuie să stăm cu picioarele pe pământ. Trebuie să continuăm mai departe la fel, să atacăm fiecare meci cu echilibru. Fanii, de asemenea, trebuie să înţeleagă că nu putem să fim prea entuziasmaţi sau prea dezamăgiţi, echilibrul este cheia'', a mai spus acesta.

Cristante a fost întrebat cum este să lucreze cu Gasperini din nou după ce ambii au mai colaborat anterior la Atalanta Bergamo.

''Este aşa cum a fost şi când l-am lăsat la Bergamo. Ştiam că este bun, lucrul important este să fiu alături de el şi să ne convingem că este omul corect care trebuie urmat. Antrenorul este puternic şi a demonstrat acest lucru peste tot'', a spus Cristante.

Cristante a mai fost întrebat dacă încă se gândeşte la înfrângerea Romei la loviturile de la unsprezece metri în finala Europa League cu Sevilla, din sezonul 2022-2023, în mandatul lui Jose Mourinho.

El a răspuns: ''A lăsat un gust amar pentru noi, dar nu ne putem lăsa pierduţi în trecut. Am fost aproape de câştigarea Europa League, ştim cât de bine este să joci finale şi să câştigi. Vrem să mergem mai departe şi să ne descurcăm bine. Obiectivul este să câştigăm competiţia''.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri