Bucureștenii nu vor mai putea cumpăra artificii sau petarde pentru sărbătorile de iarnă. Prefectul Capitalei le-a cerut primăriilor de sector să nu autorizeze comercializarea acestor produse în spaţii publice sau private.
A avut loc ședința în care Prefectul Capitalei a decis să discute cu primarii de sector un lucru foarte clar:
Din acest an, pe raza municipiului București, primăriile de sector nu ar trebui să le ofere comercianților de petarde sau artificii autorizații de amplasament, atât pe spaţiul public, cât şi cel privat.
Totodată, prefectul Capitalei a menţionat că va intra în legătură şi cu reprezentanţii marilor centre comerciale, astfel încât nici aceştia să nu le mai permită acestor comercianţi să-şi vândă petardele şi artificiile în interiorul mall-urilor sau spaţiile centrelor comerciale.
„Din păcate, vârsta celor care utilizează petarde este una din ce în ce mai scăzută. Avem copii de 10, 11, 12 ani, care folosesc aceste materiale pirotehnice. Foarte important de spus, aceste materiale prezintă pericol pentru sănătatea copiilor. Avem în fiecare an zeci de cazuri de copii care ajung la spitalele de profil.
Spitalul Grigore Alexandrescu, și anul trecut, a fost plin de cazuri grave. Vorbim despre amputări, vorbim despre orbire permanentă, deci nu este un element de joacă”, a declarat Rareș Hopincă la postul tv B1.
Comentează