Călătorii pot folosi, de joi, bilet sau abonament unic pentru toate mijloacele de transport disponibile în zona Bucureşti-Ilfov - tren, metrou, autobuz, tramvai şi troilebuz, CFR Călători urmând să vândă, în prima etapă, doar carduri preîncărcate cu titluri de călătorie de tip orar, cum sunt abonamentul metropolitan integrat de 24 de ore, respectiv de 72 de ore, conform Agerpres.
Potrivit unui comunicat al CFR Călători, titlurile de călătorie metropolitane integrate cu valabilitate de 24 de ore şi de 72 de ore permit oricâte transbordări pe orice vehicul de transport de suprafaţă, metrou şi feroviar pe ruta Gara de Nord (staţia Bucureşti Nord) - Aeroportul Henri Coandă, în regiunea Bucureşti-Ilfov, în intervalul orar de valabilitate.
Celelalte tipuri de abonamente, adică cele valabile o lună, 6 luni sau 12 luni, cu diverse combinaţii de sisteme de transport (transport de suprafaţă + metrou + feroviar, transport de suprafaţă + feroviar, metrou + feroviar, indiferent de operatorul feroviar), se vând prin punctele de vânzare ale STB şi ale Metrorex, se precizează în comunicatul CFR Călători.
De asemenea, trenurile CFR Călători care circulă spre şi dinspre aeroport sunt dotate cu validatoare STB.
Preţul unui abonament metropolitan integrat/24 ore este de 20 de lei, iar preţul unui abonament metropolitan integrat/72 ore este de 40 de lei.
Noile bilete sau abonamente unice fac parte dintr-un proiect pilot care pune bazele funcţionării primelor bilete şi abonamente de transport metropolitan integrate din România, în regiunea Bucureşti -Ilfov, pentru transportul de suprafaţă, cu metroul şi cu transportul pe calea ferată pe ruta Bucureşti Nord - Aeroport Henri Coandă.
Proiectul se derulează sub coordonarea Ministerului Transportului şi Infrastructurii şi a Primăriei Bucureşti, cu participarea a patru operatori de transport: STB SA, Metrorex SA, CFR Călători SA şi Transferoviar Călători SRL.
Proiectul pilot va fi monitorizat şi utilizat pentru extinderea acestui tip de bilet în alte zone metropolitane din România.
Ordinul privind aprobarea titlurilor de călătorie metropolitane integrate pentru transportul de suprafaţă, cu metroul şi cu transportul pe calea ferată pe ruta Gara de Nord-Aeroportul Henri Coandă, în regiunea Bucureşti-Ilfov, a fost publicat miercuri, 16 februarie, în Monitorul Oficial. Comercializarea titlurilor de călătorie metropolitane integrate se va face prin cele trei reţele de distribuţie: reţele suprafaţă - metrou - feroviar.
Potrivit documentului, un abonament metropolitan integrat pentru 24 de ore va costa 20 de lei pentru toate cele trei tipuri de transport, iar cel valabil 72 de ore - 40 de lei.
Un abonament metropolitan integrat cu valabilitatea o lună va costa 140 de lei pentru suprafaţă-feroviar, 140 de lei pentru metrou-feroviar şi 210 lei pentru suprafaţă-metrou-feroviar.
Pentru şase luni, abonamentul metropolitan integrat va costa 800 de lei pentru suprafaţă-feroviar şi, respectiv, metrou-feroviar, şi 1.100 de lei pentru toate cele trei tipuri.
La un an, costurile vor fi de câte 1.400 de lei pentru suprafaţă-feroviar şi metrou-feroviar şi de 2.000 de lei pentru suprafaţă-metrou-feroviar.
Bucureștenii pot folosi transportul integrat cu STB, CFR şi Metrorex în zona Bucureşti-Ilfov. CFR vinde în prima etapă doar carduri
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

87
Turcia începe producția de kituri de ghidare laser într-o nouă fabrică
87

16.781
FAN Courier a închis complet toate agențiile din România: Niciun sediu nu va mai fi disponibil
16.781

44
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 15 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
44

4.483
Încă o lovitură pentru continentul nostru: Europa își pierde supremația farmaceutică în fața 'cleștelui' format de SUA și China
4.483

213
Încrederea consumatorilor americani atinge cel mai scăzut nivel din toate timpurile
213

182
Pentru prima oară în ultimii 10 ani, România a înregistrat o scădere a importurilor de fructe și legume
182

3.213
Paradoxul crizei din Orientul Mijlociu: Zborurile către destinațiile exotice, mai ieftine decât Italia
3.213

2.538
Scumpirea metroului: când angajații plătesc pentru eșecurile sistemului
2.538

5.239
Decizie de impact: Iranul a permis primelor 3 petroliere să treacă prin Strâmtoarea Ormuz / FOTO
5.239

4.191
FOTO Singurul mall deschis în ziua de Paște va funcționa după un program special. Unde pot merge cei rămași în oraș
4.191

1.378
În București s-au introdus troleibuze dotate cu alcooltest: Pornesc doar dacă rezultatul e negativ
1.378

4.478
Piața imobiliară preferată de foarte mulți români, scapă de sub control: prețurile locuințelor au explodat mai mult ca oriunde în Europa
4.478

3.762
Mesaj tăios al consilierului BNR: „Fondul de rezervă a fost tocat pe nimic”. „Acum aveam nevoie de bani pentru criza din Golf”
3.762
















Comentează