În cazul unor solicitări speciale din partea Republicii Moldova sau a altor state din regiune, România poate activa opţiunea securizată din Azerbaidjan sau cea a importului de gaz lichefiat prin două rute. Declarația a fost făcută de ministrul Energiei de la București, Sebastian Burduja, în cadrul unei conferințe de presă.
„În condiţii normale vom depăşi acest sezon rece doar cu gazul pe care îl avem deja şi pe care urmează să-l producem în lunile următoare, dacă va fi o iarnă deosebit de grea. Dacă vom avea solicitări speciale din partea Republicii Moldova sau a altor state din regiune suntem pregătiţi să activăm o opţiune cu Azerbaidjan, securizată de România din primăvara trecută, prin care avem acces la un miliard de metri cubi”, a menționat oficialul român, citat de Agerpres.
Potrivit lui, dacă nici acea cantitate nu va fi suficientă, România are opţiunea importului de gaz natural lichefiat pe ruta Grecia - Bulgaria - România sau Turcia - Bulgaria - România.
Comentează