Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bucureştiul se alătură oraşelor europene care găzduiesc turneul european 'Life Will Win', dedicat Ucrainei

streetartutopia.com
ucraina

Bucureştiul se alătură oraşelor europene care găzduiesc turneul european "Life Will Win", un eveniment caritabil conceput cu scopul strângerii de fonduri pentru dotarea cu aparatură medicală a spitalelor din Ucraina, dar şi pentru sprijinirea artiştilor ucraineni şi pentru sprijinirea aderării Ucrainei la Uniunea Europeană.

Turneul se desfăşoară în principalele pieţe ale unor mari capitale sau oraşe europene din Polonia, Cehia, Austria, Germania, Italia sau Spania, care vor deveni spaţiu de manifestare pentru muzica şi cultura ucraineană, a anunţat, joi, Primăria Municipiului Bucureşti, potrivit Agerpres.ro.

Concertul de la Bucureşti are loc sâmbătă, 18 iunie, ora 19,00, în Piaţa "George Enescu", la iniţiativa Ambasadei Ucrainei la Bucureşti, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti şi ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, a precizat un comunicat de presă al PMB transmis AGERPRES.

Participarea la eveniment este liberă, dar în timpul evenimentului se pot face donaţii prin scanarea unui cod QR. Toate fondurile strânse în timpul concertelor vor fi donate pentru acoperirea nevoilor umanitare ale Ucrainei.

'Turneul European "Life Will Win" îşi propune să unească europenii şi ucrainenii din străinătate şi să strângă fonduri pentru a sprijini Ucraina, care în prezent îşi apără nu doar propria libertate, ci şi securitatea şi viitorul democratic şi liber pentru întreaga Europă', spun organizatorii.

Turneul a debutat în Polonia, la Varşovia, cu două concerte, în 10 şi 12 iunie, şi a strâns până acum mii de oameni. Pe harta evenimentului au fost incluse mari capitale şi oraşe europene, printre care: Praga (Cehia) - 13 iunie, Budapesta (Ungaria) - 16 iunie, Viena (Austria) - 17 iunie, Bucureşti (România) - 18 iunie, Berlin (Germania) - 20 iunie, Florenţa (Italia) - 21 iunie, Madrid (Spania) - 22 iunie şi Cascais (Portugalia) - 23 iunie.

Pe scena "Life Will Win" vor evolua artişti cunoscuţi nu doar în Ucraina, ci şi dincolo de graniţele acesteia: MONATIK, Vopli Vidopliasova, Pianoboy, Wellboy, Alina Pash şi alţii, iar cei prezenţi vor putea asculta cele mai emoţionante melodii din "Evening Quarter" interpretate de actorii Kvartal 95 Studio, o celebră companie ucraineană, creatoare a numeroase programe umoristice foarte apreciate.

Gazdele concertelor vor fi actori ai Kvartal 95 Studio, alături de Yevhen Koshovy, Olena Kravets, Oleksandr Pikalov şi prezentatoarea şi actriţa TV ucraineană Daria Tregubova.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.