Bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), pentru anul 2025, va fi depăşi 16,42 miliarde de lei, în creştere cu aproape 18% faţă de suma din anul anterior, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), transmis joi AGERPRES.
"Bugetul AFM aprobat astăzi (în şedinţa de Guvern, n.r.) este unul istoric, nu doar prin valoarea sa, ci mai ales prin impactul pe care îl va avea asupra tranziţiei verzi a României. Este un buget construit cu responsabilitate, care răspunde concret nevoilor cetăţenilor, autorităţilor locale şi mediului de afaceri în domenii esenţiale precum eficienţa energetică, mobilitatea electrică, energia regenerabilă şi protejarea pădurilor. Pentru prima dată, finanţăm integrat lanţul complet al tranziţiei energetice la nivelul gospodăriilor, prin extinderea programului de panouri fotovoltaice cu baterii de stocare şi pompe de căldură. Este un pas major către independenţa energetică a românilor şi reducerea costurilor la întreţinere. Aducem o noutate prin Programul Rabla auto 2025, relansăm Iluminatul public cu LED şi introducem direcţii noi de acţiune, cum ar fi sprijinul pentru încălzirea locuinţelor în zona montană sau crearea de parcuri urbane pentru combaterea poluării. Este un buget care pune accent pe sustenabilitate, echitate şi impact real în comunităţi. Împreună, facem paşi concreţi spre un viitor mai verde, mai curat şi mai sănătos pentru toţi!", a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet.
Potrivit sursei citate, sumele ce se regăsesc în bugetul AFM pentru 2025 vizează atât finanţarea programelor deja cunoscute, cât şi lansarea unor noi programe de finanţare.
"Bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu pentru anul 2025, aprobat astăzi, reprezintă o creştere semnificativă de aproape 18% faţă de 2024. În mod special, bugetul de anul acesta include finanţarea a şapte programe noi, alături de cele deja existente, ceea ce reprezintă o direcţie clară de extindere a sprijinului pentru soluţii durabile. Un exemplu semnificativ este Programul Casa Verde Plus, care completează programul deja existent pentru panouri fotovoltaice, adăugând acum soluţii de încălzire pe bază de pompe de căldură", a precizat preşedintele AFM, Florin Bănică.
Principalele programe finanţate în anul 2025 din Fondul de Mediu sunt: Programul privind panourile fotovoltaice - buget de 1,50 miliarde de lei pentru relansarea programului în 2025; Programul "Rabla" auto (1,43 miliarde de lei); Iluminat public stradal cu LED (500 de milioane de lei); Eficienţă energetică în clădiri publice (500 de milioane de lei); Rabla pentru sobe (250 de milioane de lei); Finanţarea bateriilor de stocare pentru sisteme fotovoltaice (400 de milioane lei); Înfiinţarea de parcuri în aglomerările din Bucureşti (50 de milioane de lei); Program sportiv FOTE Braşov 2027 (buget de 50 de milioane de lei); Rabla Termopane - înlocuirea termopanelor pentru eficienţă energetică (50 de milioane de lei); Programul naţional de creştere a sechestrării carbonului în pădurile din fondul forestier naţional (200 de milioane de lei); Program "Casa Verde Plus - pompe de căldură" (100 de milioane de lei).
Bugetul AFM pentru acest an, în cuantum de peste 16,42 miliarde de lei reflectă angajamentul Guvernului de a sprijini tranziţia verde, modernizarea infrastructurii energetice şi protejarea mediului înconjurător, contribuind astfel la obiectivele asumate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), strategiile naţionale de mediu şi angajamentele internaţionale ale României în domeniul combaterii schimbărilor climatice, notează Ministerul Mediului.
Buget record la AFM pentru 2025: include finanţarea a 7 noi programe (minister)
București
10°C
Articole Similare

44
Brandurile chinezești de cosmetice iau cu asalt piețele occidentale: Giganții industriei de frumusețe se pregătesc pentru o nouă concurență
44

27
OpenAI a prezentat modelul GPT-6.1 Terra
27

31
Anthropic se pregăteşte pentru o listare record la bursă, după o creştere spectaculoasă a veniturilor; Compania a raportat pierderi nete de peste 80 de miliarde de dolari
31

26
Directorul general al Audi, criticat dur în Germania după participarea la un miting electoral al lui Trump. Investiţia de patru miliarde de dolari în SUA provoacă tensiuni în Volkswagen
26

56
Elon Musk: Peste 200 de companii care furnizează infrastructură cloud pentru inteligenţa artificială riscă falimentul sau fuziuni, din cauza dificultăţilor de finanţare
56

51
Rusia majorează producţia de motorină după acordul cu SUA. Livrările către piaţa americană au început, iar exporturile ar putea depăşi un milion de tone lunar
51

3.057
Pensiile ar putea fi majorate în două etape. Guvernul Niculescu face calcule pentru Legea bugetului (surse)
3.057

59
Blocul Naţional Sindical: Sperăm că premierul îşi va găsi timpul necesar pentru a se întâlni şi cu reprezentanţii celor 5 milioane de lucrători
59

1.636
Lista problemelor ascunse! Concordia cere retragerea proiectului de lege care obligă firmele să plătească avocați pentru consultanță juridică
1.636

67
Camera de Comerţ şi Industrie România - Marea Britanie deschide un birou regional la Iași
67

97
Pachet de măsuri propus premierului de IMM România: Reducerea preţului la energie, eliminarea IMCA şi acordarea voucherelor de vacanţă
97

7.021
Un gigant mondial al ciocolatei, în dificultate după ce și-a scumpit produsele. Clienții au început să cumpere mai puțin, iar compania schimbă strategia și managerul
7.021

161
Microsoft oferă pachete de plecare voluntară pentru zeci de mii de angajaţi din patru ţări: Ce urmărește gigantul tech
161
















