Social-democratul Florin Buicu, preşedinte al Comisiei pentru sănătate, a respins, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, acuzaţiile aduse în moţiunea simplă iniţiată de Opoziţie, menţionând că PSD "nu dăunează sănătăţii" şi are de gând să-şi asume responsabilitatea şi să-şi îndeplinească programul de guvernare până la capăt. "PSD şi-a asumat în faţa cetăţenilor români o serie de obiective, avem un program de guvernare şi avem de gând să-l îndeplinim, nu abandonăm la jumătatea drumului pentru că ne-ar fi teamă de ce spun sondajele, ci ne asumăm responsabilitatea, cu bune şi cu rele. Aşa că PSD nu va vota această moţiune simplă", a afirmat Buicu la dezbaterea moţiunii simple "PSD dăunează grav sănătăţii", iniţiată de PNL, USR şi PMP.
El a susţinut că cei care au semnat moţiunea nu au citit-o. "Sunt foarte dezamăgit pentru că mă aflu în faţa dvs. pentru a combate o moţiune simplă semnată de colegi care nu au citit textul moţiunii. Ne spun cei care au scris moţiunea (...) că nu s-a realizat nici 1% din promisiunile din programul de guvernare pentru sănătate. Domnul ministru a prezentat ce s-a realizat în sănătate. PSD nu dăunează grav sănătăţii, fumatul de obicei dăunează grav sănătăţii, iar la chestiunea cu fumatul alţii sunt specialişti", a mai afirmat Buicu.
Deputatul a arătat că PSD a îndeplinit mai multe obiective, susţinând că tratamentul pentru bolnavii de hepatită a fost început de PSD, blocat de tehnocraţi, repornit de PSD. "Nu PSD dăunează grav sănătăţii, ci cei care au blocat acest program", a adăugat Buicu.
Potrivit acestuia, reprezentanţii Opoziţiei au fost la guvernare şi nu au găsit soluţii financiare pentru a ţine medicii acasă. "Nu numai că nu le-au dat bani şi salarii, ci şi le-au tăiat", a subliniat Buicu. "Veniturile personalului medical au crescut datorită modificărilor în Parlament făcute de către PSD unei ordonanţe (...). Spre deosebire de alte guvernări, există preocuparea PSD pentru a menţine personalul medical în ţară", a spus Buicu.
El a menţionat că Guvernul a aprobat deja legea vaccinării, care se află în dezbaterea Senatului. "Există soluţii pentru îmbunătăţirea sistemului de sănătate şi PSD este hotărât să le aplice", a mai spus Buicu, anunţă Agerpres. "Mi-a plăcut că Opoziţia recunoaşte că ministrul este medic. Şi eu sunt medic. Spre deosebire de contabilii care au condus ministerul, ştim că pacienţii sunt oameni, nu cifre, că românii au durerile lor şi nu sunt doar statistici", a mai declarat Buicu.































Comentează