Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bulgaria a primit în 2019 peste nouă milioane de turişti străini: Cei mai mulţi din România, Grecia, Germania şi Turcia

Bulgaria-flag-600x409

Numărul vizitatorilor străini în Bulgaria a crescut cu 0,4% anul trecut, la 9,3 milioane, a anunţat Ministerul Turismului, citând datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (NSI), transmit Sofia Globe şi Novinite, potrivit Agerpres.

În 2019, cei mai mulţi turişti au venit din România (1,287 milioane), Grecia (1,168 milioane), Germania (761.000), Turcia (649.000), Macedonia de Nord (554.200), Ucraina (471.100) şi Marea Britanie (470.000). Peste 450.000 de vizitatori străini au venit anul trecut din Rusia, 421.000 din Polonia şi 414.000, arată datele autorităţilor de la Sofia.

Ministrul bulgar al Turismului, Nikolina Angelkova, s-a declarat încântată de creşterea numărului vizitatorilor străini în 2019, care demonstrează sustenabilitatea acestui sector.

Citește și: Cine este deputatul care a renunțat la pensia specială

"În pofida estimărilor sumbre de la începutul anului, a concurenţei puternice pentru trişti în regiune, şi în pofida dificultăţilor pe plan global înregistrate în semestrul doi din 2019, cauzate de falimentul touroperatorului britanic Thomas Cook, Bulgaria a arătat că prin muncă grea şi prin calitatea serviciilor rămâne o destinaţie turistică dezirabilă pentru milioane de turişti străini şi bulgari", a afirmat Angelkova.

În decembrie 2019, numărul vizitatorilor străini în Bulgaria a crescut cu 8,6%, la 673.400, cei mai mulţi venind din Romania, Turcia, Grecia şi Serbia.

Turismul reprezintă una dintre principalele surse de venit ale Bulgariei, care asigură peste 5% din PIB şi numeroase locuri de muncă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.