Bulgaria extrădează o olandeză pentru legături cu ISIS

Autor: Cristian Gheorghe

Publicat: 03-01-2017

Actualizat: 03-01-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Bulgaria va extrăda în ţara de origine o cetăţeană olandeză reţinută la frontiera cu Turcia şi suspectată că intenţiona să se alăture organizaţiei jihadiste Statul Islamic (SI) în Siria, au anunţat marţi surse judiciare bulgare, citate de AFP şi BTA, conform agerpres.

Citeşte şi: S-a aflat cine este TERORISTUL din Istanbul. Detalii cutremurătoare / FOTO-VIDEO

În momentul reţinerii sale, Lykke Helena Petronella Soontjens, cetăţeană olandeză în vârstă de 33 de ani, era vizată de un mandat de arestare european. Acesta a fost emis în urma inculpării sale de către Parchetul din Eindhoven, după ce la domiciliul său a fost găsită o scrisoare în care femeia afirma că vrea să se alăture SI în Siria.

Potrivit parchetului din Haskovo, sudul Bulgariei, olandeza a fost arestată la 21 decembrie, la punctul de frontieră Kapitan Andreevo, venind dinspre Turcia. Ea fusese reţinută anterior în Turcia înainte de a trece în Siria.

Bulgaria este traversată cu regularitate de europeni care se îndreaptă spre Siria, via Turcia, pentru a se alătura luptătorilor jihadişti.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri