Parlamentul de la Sofia şi-a dat miercuri acordul de principiu asupra unor măsuri de interzicere a loteriilor private şi de extindere a controlului statului asupra pieţei respective, în valoare de un miliard de leva (aproximativ o jumătate de miliard de euro) anual, semnalează Reuters şi BTA potrivit Agerpres.
Măsurile legislative sunt menite să sprijine finanţarea sportului şi să reducă participarea tinerilor la jocurile de noroc.
Conform noii legi, care mai trebuie să treacă prin încă o procedură de vot, companiile private din domeniul loteriilor vor fi înlocuite de Casa Naţională pentru Sporturi (BST), instituţie de stat care îşi va spori astfel veniturile, consacrate în bună măsură finanţării federaţiilor sportive şi a educaţiei fizice.
De asemenea, se interzice vânzarea biletelor de loterie în apropierea şcolilor.
Proiectul de lege a fost propus după ce auditorii de stat au declanşat o anchetă pe baza unor acuzaţii de nereguli financiare grave în domeniul loteriilor, din cauza cărora nu s-au achitat începând din 2014 taxe şi impozite în valoare de cel puţin 210 milioane de leva. Postul naţional de radio, preluat de Reuters, a anunţat că în cadrul anchetei procuratura bulgară a efectuat miercuri percheziţii la sediile comisiei de stat pentru jocurile de noroc şi ale mai multor firme private.
"Introducem un control mai strict asupra celor mai populare jocuri de noroc - loteriile", a declarat deputatul naţionalist Valeri Simeonov, membru al unui partid din coaliţia guvernamentală de centru-dreapta. El a susţinut că "principalul obiectiv al legii este limitarea acestei epidemii (jocurile de noroc - n. red. Reuters) care afectează sănătatea, bugetul şi uneori viaţa jucătorilor".
Proiectul a fost criticat, potrivit Reuters, din cauză că nu afectează publicitatea pentru loterii, deci nu contribuie suficient la limitarea atracţiei jocurilor de noroc în rândul tinerilor. Operatorii de loterii susţin că este vorba de o naţionalizare - idee respinsă însă de ministrul de finanţe Vladislav Goranov. El a afirmat că este vorba mai degrabă de impunerea unui monopol de stat.
Bulgaria intenționează să interzică loteriile private
Explorează subiectul
Articole Similare

265
Ambasadorul Israelului în România, despre scopul principal al acţiunilor militare în Iran: Noi vrem să eliminăm ameninţarea existenţială asupra noastră
265

9.506
Ungaria privește cu invidie: România intră în jocul marilor puteri și devine hub strategic pentru 'aurul viitorului'
9.506

3.897
VIDEO Trump, ultimatum pentru armata iraniană: 'Depuneți armele sau veți înfrunta moartea sigură'
3.897

5.258
Erdogan, prima reacție după moartea liderului suprem iranian Ayatollah Khamenei. Turcia, cea mai preocupată de stabilitatea Orientului Mijlociu
5.258

99
Macron: Franţa îşi va întări poziţia militară în Orientul Mijlociu, pe fondul războiului din Iran
99

1.585
Piețele globale, în alertă maximă: moartea lui Khamenei împinge petrolul spre pragul de 100 de dolari
1.585

136
Președintele Turciei și-a exprima tristețea față de moartea liderului suprem iranian
136

3.882
Trump, despre militarii americani uciși în Iran: „Ne așteptăm ca asta să se întâmple, se poate întâmpla în continuare” – Președintele dezvăluie calendarul războiului
3.882

2.759
VIDEO Televiziunea de stat iraniană, ținta unui atac al „inamicului americano-sionist”. Accesul ţării la internetul global a fost întrerupt
2.759

3.162
VIDEO SUA anunță distrugerea cartierului general al Gărzilor Revoluționare din Iran: 'Am tăiat capul șarpelui'
3.162

2.703
FOTO La aproape 25 de ani de la 11 septembrie, World Trade Center renaște: Turnurile gemene se reconstruiesc în New York, lipite într-o singură clădire zgârie-nori
2.703

108
Emiratele Arabe Unite au decis să închidă bursele timp de două zile, pe fondul atacurilor Iranului
108

164
Cancelarul Merz a solicitat partenerilor americani și europeni un plan pentru viitorul Iranului
164

















Comentează