Oraşul Plovdiv din sudul Bulgariei şi-a preluat oficial sâmbătă, printr-un spectacol în aer liber, rolul de capitală culturală europeană pentru anul 2019, relatează DPA şi AFP preluate de agerpres.
Plovdiv, cu 350.000 de locuitori - al doilea oraş ca mărime din Bulgaria - este o aşezare multimilenară, cu un patrimoniu istoric în care se regăsesc civilizaţiile tracă, romană, medievală şi otomană, precum şi, mai recent, moştenirea comunistă. Alături de bulgarii ortodocşi, în oraş trăiesc catolici şi etnici turci, armeni, evrei şi romi. Diversitatea culturală rezultată din acest context atrage numeroşi turişti. În ultimii ani au avut loc multe lucrări de renovare care au pus în valoare clădiri tradiţionale din secolele al 18-lea şi al 19-lea şi vestigii romane, printre care, în două bazilici, circa o mie de metri pătraţi de mozaic înscris pe lista UNESCO de candidaturi la recunoaşterea ca parte a patrimoniului universal.
Sâmbătă, pe o scenă multimedia înaltă de 30 de metri, în centrul oraşului, 1500 de artişti au oferit un spectacol cu mottoul "Cu toţii suntem culori", produs de colectivul berlinez phase7 performing.arts. Spectatorii bulgari au fost întâmpinaţi de compatriotul lor, jazzmanul Teodosii Spassov, al cărui caval a fost acompaniat de zeci de cimpoaie.
La Plovdiv au fost expuse cu această ocazie fragmente din Zidul Berlinului pictate de artişti internaţionali; printre compoziţiile street-art au putut fi văzute portrete ale unor vedete rock - David Bowie, Iggy Pop, Lou Reed. Producătorul francez Sylvestre Verger a explicat că, după 30 de ani de când divizarea Berlinului a luat sfârşit, prezentarea are sensul de a denunţa alte diviziuni în Europa. Thierry Noir, Christophe-Emmanuel Bouchet şi Kiddy Citny au pictat şi trei automobile Trabant, simbol al fostei Republici Democrate Germane.
La manifestări au asistat şi delegaţi din partea celeilalte capitale europene a culturii pentru 2019, oraşul italian Matera, care va organiza la rândul său o sărbătoare săptămâna viitoare.
Pe tot parcursul lui 2019, la Plovdiv vor avea loc peste 500 de evenimente dedicate muzicii, teatrului şi coexistenţei interetnice. Oraşul speră să atragă anul acesta un număr dublu de turişti, deşi litoralul Mării Negre este destinaţia preferată în Bulgaria. "Aici înţelegem că cultura nu este doar un supliment, ci este fundamentală pentru consolidarea identităţii noastre europene", a declarat comisarul european pentru economia digitală, Maria Gabriel, reprezentantă a Bulgariei.
Bulgaria: Oraşul Plovdiv şi-a preluat rolul de capitală culturală europeană
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

42
Dua Lipa, influencer în lumea cărților: cum a devenit popstarul britanic o voce și în literatură
42

33
Cercetătorii australieni au descoperit 110 specii marine noi în adâncurile Mării Coralilor
33

21
Catedrala ortodoxă rusă din Teheran, avariată în urma unor atacuri aeriene
21

1.888
Pe Lună se află resursa la care râvnesc toți. O fărâmă din ea ajunge la milioane de euro
1.888

18
Muzeul Luvru rămâne cel mai vizitat muzeu din lume, concurenţa venind din Orientul Mijlociu şi Asia în 2025
18

23
Comedia de epocă 'La Venus Electrique' va deschide Festivalul de Film de la Cannes
23

38
Volodimir Zelenski și poporul ucrainean, nominalizați la Premiul Nobel pentru Pace 2026
38

11
Cei mai buni ciocolatieri belgieni își prezintă creațiile într-o expoziție de artă comestibilă cu tematică de Paşte
11

88
Cei 12 pași ai misiunii Artemis 2: Drumul echipajului NASA către Lună și înapoi
88

87
Sfârșit de drum pentru balena cu cocoașă: Autoritățile germane renunță la încercările de salvare
87

9
Orchestra Anima susține un concert de Paște la Catedrala 'Sfântul Iosif' din București
9

18
Spectacolul 'Ceasu' şi cămaşa miresii' va avea premiera la Sala Pictura a Teatrului Naţional Bucureşti
18

17
UNITER lansează campania 'Inside/Outside' pentru Gala Premiilor Uniunii Teatrale din România
17
















Comentează