Bulgaria - Parlamentul a retras propunerea de buget pentru 2026

Autor: George Traicu

Publicat: 03-12-2025 19:55

Article thumbnail

Sursă foto: Credit: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Parlamentul bulgar a retras miercuri, la cererea guvernului, propunerea de buget pentru 2026, puternic criticată, în urma noilor proteste ample împotriva puterii, care este acuzată de corupţie, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Decizia a fost adoptată în unanimitate de parlamentarii prezenţi, 201 din 240 de membri, a anunţat Adunarea Naţională într-un comunicat de pe site-ul său.

Acest demers, fără precedent în istoria recentă a Bulgariei, îşi propune să evite demisia guvernului şi declanşarea de noi alegeri anticipate.

Într-un comunicat publicat marţi, guvernul a anunţat că va prezenta în curând un nou proiect de buget.

Zeci de mii de protestatari s-au adunat luni la Sofia.

Mişcarea a fost surprinzătoare prin amploarea sa: un nivel similar de mobilizare a mai fost la protestele istorice din 2020.

Atunci erau organizate adunări fără precedent pentru a-l înlătura din funcţie pe prim-ministrul conservator Boiko Borisov şi a denunţa corupţia instituţiilor care gestionează finanţele publice.

Acestea au dus la o serie de şapte alegeri parlamentare anticipate care au avut ca efect o instabilitate cronică, până când partidul GERB al Borisov a reuşit să revină la putere în 2025.

De această dată, controversa a fost declanşată de faptul că proiectul de buget se bazează pe creşteri ale contribuţiilor la asigurările sociale şi pe o majorare a impozitului pe dividende.

Opoziţia pro-europeană consideră că aceste măsuri sunt o acoperire pentru deturnarea de fonduri publice.

După ce a ieşit pe locul doi la ultimele alegeri parlamentare, coaliţia reformistă şi liberală "Urmărim schimbarea în Bulgaria democratică" a ameninţat marţi, într-o conferinţă de presă, că va depune o moţiune de cenzură la sfârşitul săptămânii.

După încheierea principalului miting luni, au izbucnit ciocniri cu poliţia la Sofia, când protestatarii au aruncat cu pietre, sticle şi petarde.

Opoziţia a susţinut pe Facebook că au existat oameni plătiţi pentru a incita la tulburări.

Trei ofiţeri de poliţie au fost răniţi şi peste 70 de persoane au fost arestate până în prezent în legătură cu violenţele, a informat poliţia marţi.

Parchetul a anunţat într-un comunicat miercuri că 14 persoane, cu vârste cuprinse între 18 şi 36 de ani, au fost acuzate de huliganism.

Această nouă instabilitate politică vine pe fondul tranziţiei Bulgariei la moneda unică la 1 ianuarie, în timp ce bugetul pe 2026 va fi primul în euro.

Bulgaria se numără printre statele membre ale UE cele mai afectate de corupţie, conform Transparency International.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri