Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bulgaria:Radev promite îmbunătăţirea sistemului de securitate naţională,

Rumen Radev

Preşedintele bulgar, Rumen Radev, a afirmat marţi că ţara sa ia o serie de măsuri în scopul îmbunătăţirii sistemului naţional de securitate, în conformitate cu actualele provocări, printre măsuri figurând cea referitoare la alocarea a 2 % din PIB pentru apărare, relatează agenţia Xinhua. În primul rând, Bulgaria ar trebui ca, până la sfârşitul anului 2017, să-şi actualizeze şi să-şi îmbunătăţească strategia de securitate naţională, care nu mai corespunde cu actualul mediu de securitate, a declarat preşedintele Radev după o reuniune a Consiliului Consultativ pentru Securitate Naţională (CCSN), conform Agerpres.

Radev, care este şeful CCSN, a afirmat că sistemul de securitate naţională ar putea fi eficient doar dacă toate elementele sale sunt dezvoltate în mod armonios. În al doilea rând, autorităţile guvernamentale relevante ar trebui ca, până la 20 iunie, să pregătească o analiză şi o propunere pentru o dezvoltare integrată a sectorului securităţii, precum şi o alocare de resurse pentru următorii cinci ani, a spus Radev. ''Este de o importanţă deosebită faptul de a aduce la masa discuţiilor toate resursele, de a reevalua deficitul de capabilităţi şi de a efectua o alocare eficientă a resurselor către diferitele elemente ale sistemului de securitate naţională'', a declarat Radev.

Între timp, trebuie pregătite o analiză şi o propunere pentru industria bulgară de apărare de a participa la dezvoltarea sectorului securităţii, a precizat Radev. În al patrulea rând, trebuie puse la punct, până la 30 iunie, planuri specifice pentru acoperirea penuriei de personal din sectorul securităţii, împreună cu planuri pentru modernizarea accelerată a armamentelor, este de părere şeful statului bulgar. ''Şi, desigur, până la sfârşitul lui 2017, ar trebui dezvoltat un plan naţional de a se ajunge la alocarea a 2 % din PIB pentru apărare până în 2024'', a mai spus Radev.

Potrivit datelor oficiale, bugetul pentru apărare al Bulgariei a scăzut de la 2,96 % din PIB în 2000 la 2,33 % în 2008 şi la 1,22 % în 2016

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.