Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bulgaria refuză să aprobe cadrul de negociere al UE cu Macedonia de Nord

UE Uniunea europeana

Bulgaria a refuzat marţi să aprobe cadrul de negociere al Uniunii Europene pentru Macedonia de Nord, blocând astfel lansarea oficială a negocierilor de aderare cu această ţară, a anunţat ministrul bulgar de externe Ekaterina Zaharieva, potrivit Reuters, informează AGERPRES.

Şefa diplomaţiei bulgare a declarat că la ora actuală Sofia nu poate susţine începerea negocierilor de aderare a Macedoniei de Nord la blocul comunitar, deja îndelung amânate, din cauza disputelor deschise pe care le are cu Skopje în chestiuni istorice şi privind limba.

Bulgaria contestă în special existenţa unei limbi macedonene şi vorbeşte despre un dialect bulgar. Cele două ţări îşi dispută, de asemenea, personalităţi istorice care au luptat împotriva ocupaţiei otomane.

Citește și: Avertisment din partea Rusiei: o versiune cu mutații a virsului SARS-CoV-2 atacă Siberia

Tratatul de prietenie, bună-vecinătate şi cooperare între Bulgaria şi Macedonia de Nord, semnat în august 2017, prevede crearea unei comisii alcătuite în principal din istorici pentru a soluţiona aceste diferende, dar activitatea comisiei a fost suspendată la cererea Macedoniei de Nord înaintea legislativelor din luna iulie.

''În acest stadiu, Bulgaria nu poate susţine proiectul cadrului de negociere cu Republica Macedoniei de Nord şi desfăşurarea primei conferinţe interguvernamentale'', a declarat Ekaterina Zaharieva după ce miniştrii europeni au discutat acest subiect la o reuniune online. Cât despre cadrul de negociere cu Albania, acesta a fost acceptat de Bulgaria, a mai precizat ea.

Statele UE au convenit în martie că Macedonia de Nord şi Albania pot începe negocierile de aderare, stabilind ca liderii europeni să decidă lansarea acestor negocieri la summitul din decembrie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.