Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bulgaria şi Serbia se confruntă cu o creştere a presiunii migratorii

emigratie
Cel puţin 10.000 de migranţi se află în prezent în Serbia, unde sunt maxim 6.000 de locuri pentru găzduirea lor, iar acestea corespund unor condiţii climatice de vară, a declarat şeful ONG-ului Centrul de protecţie şi ajutor pentru solicitanţii de azil, Rados Djurovic.

''Înregistrăm o situaţie similară, foarte dificilă, la Subotica (în apropierea frontierei cu Ungaria), unde există un pericol de criză umanitară dacă nu creştem capacităţile de primire'', a adăugat acesta, semnalând de asemenea că sunt probleme la Presevo, în sudul Serbiei, sau la Sombor, în nord, unde peste 600 de migranţi dorm lângă tabăra de refugiaţi.

Aceşti migranţi vin din Orientul Mijlociu, Asia şi Africa, mai ales din Afganistan, Siria sau Pakistan şi intră în Serbia venind pe ruta balcanică dinspre Macedonia de Nord, Kosovo şi Bulgaria.

Poliţia bulgară a interceptat luni un camion care transporta 75 de migranţi afgani, ascunşi în remorca unui vehicul care a intrat în Bulgaria pe la frontiera turcă şi se îndrepta către Sofia.

Migranţii nu aveau documente şi au fost descoperiţi în timpul unui control de rutină pe o autostradă, la 86 de kilometri sud-est de capitală.

Bulgaria se confruntă în ultimele luni cu o creştere a presiunii migratorii. Poliţia de frontieră bulgară, sprijinită de circa 500 de militari desfăşuraţi la frontiera cu Turcia, opreşte zilnic intrarea a circa 600-1000 de migranţi clandestini.

Conform Ministerului bulgar de Interne, de la începutul anului au fost reţinuţi circa 10.000 de migranţi, număr dublu faţă de cel din perioada similară a anului trecut.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.