Bulgarii ies duminică la urne pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, în care sunt chemaţi să decidă între şeful de stat în exerciţiu, Rumen Radev, şi rectorul Universităţii din Sofia, Anastas Gherdjikov, relatează dpa, potrivit Agerpres.
La primul tur, acum o săptămână, generalul în rezervă Radev, în vârstă de 58 de ani, a ratat cu puţin realegerea, obţinând circa 49% din voturi. Profesorul Gherdjikov, şi el tot în vârstă de 58 de ani, a obţinut circa 22%.
Nu au fost publicate sondaje de opinie înainte de al doilea tur, dar analiştii îi dau mai multe şanse preşedintelui în exerciţiu.
Fost pilot de vânătoare, Radev a fost ales în 2016 cu sprijinul socialiştilor, foşti comunişti, care îl susţin şi acum, şi este un critic virulent al fostului premier Boiko Borisov, din partidul conservator GERB şi a cărui administraţie a fost acuzată de corupţie.
Gherdjikov, la rândul său, este independent, dar susţinut de GERB. Absolvent al Universităţii Humboldt din Berlin, Gherdjikov a primit şi susţinerea indirectă a partidului minorităţii turce Mişcarea pentru drepturi şi libertăţi (DPS), înaintea celui de-al doilea tur.
Alegerile legislative din Bulgaria, desfăşurate duminica trecută, împreună cu primul tur de scrutin al prezidenţialelor, au fost câştigate de noul partid anticorupţie "Continuăm Schimbarea", cu peste 25% din voturi, urmat de GERB, cu 22%, şi DPS, cu 13%, Partidul Socialist obţinând doar 10%, ceea ce a determinat-o pe lidera formaţiunii, Kornelia Ninova, să-şi prezinte demisia.
Bulgaria votează - Al doile tur al alegerilor prezidențiale îi pun față în față pe Rumen Radev și rectorul Universităţii din Sofia, Anastas Gherdjikov
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

354
Iranul sfidează SUA și Israelul: „Putem rezista cel puțin șase luni într-un război intens”
354

1.816
Se întâmplă ceva bizar! De ce rebelii Houthi din Yemen stau departe de războiul din Iran
1.816

71
Motivul pentru care ministrul Apărării din Italia cere industriei de armament să accelereze producţia
71

4.604
Explozie puternică la ambasada SUA din Oslo: ce se știe până acum despre autori
4.604

658
Datele climatice indică o creștere record a temperaturilor: Încălzirea globală a accelerat 'semnificativ'
658

1.749
Decizie categorică la Casa Albă: Trump refuză înarmarea și participarea kurzilor în ofensiva contra Iranului
1.749

150
Președintele Cubei consideră summitul convocat de Trump drept 'neocolonial'
150

2.330
Cine a bombardat școala de fete din Iran? Trump acuză Teheranul, dar șeful Pentagonului nu confirmă
2.330

117
Mai multe drone au atacat trei zone diferite din nordul Irakului
117

8.010
Scenariu exploziv la Palatul Buckingham: abdicarea regeleui Charles al III‑lea ar fi deja decisă
8.010

2.781
Decizia care poate schimba soarta Orientului Mijlociu: Trump cere să fie implicat în alegerea următorului lider al Iranului
2.781

5.178
Scandalul Budapesta-Kiev ia amploare: Viktor Orbán cere explicații după capturarea vehiculelor cu bani și aur ale băncii ucrainene
5.178

86
Armata israeliană lansează un nou val de lovituri asupra unor ţinte Hezbollah din Beirut
86

















Comentează