Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bulgarii profită de războiul din Ucraina: își rezolvă deficitul de forță de muncă prin angajarea refugiaților

Agerpres
Bulgaria proteste

Angajatorii bulgari pot oferi până la 200.000 de locuri de muncă cetăţenilor ucraineni care s-au refugiat în Bulgaria, a declarat preşedintele Asociaţiei industriaşilor bulgari (BIA), Dobri Mitrev, care a precizat că practic nu există sector în care ucrainenii să nu găsească de lucru, în special în turism, inginerie mecanică şi transport.

Potrivit preşedintelui BIA, Bulgaria şi Ucraina sunt apropiate în termeni de limbă, cultură, religie şi există multe alte lucruri care aduc cele două ţări laolaltă. Dobri Mitrev a menţionat diaspora bulgărească din Ucraina care poate deveni rapid o parte a economiei bulgare.

Angajatorii şi Guvernul bulgar discută oportunitatea de a include şi informaţii referitoare la locurile de muncă disponibile pe portalul pe care Executivul de la Sofia l-a pus la punct pentru a-i ajuta pe cei care pleacă din Ucraina.

În ultimii ani, Bulgaria a pierdut o parte mare din forţa sa de muncă din cauza pandemiei şi a migraţiei spre Europa Occidentală. Criza demografică a obligat Bulgaria să caute muncitori şi de ce să nu fie oferite locuri de muncă şi celor care fug din calea războiului, a spus Dobri Mitrev. Acesta a precizat că angajatorii au început deja să facă paşii necesari pentru a facilita angajarea cetăţenilor ucraineni.

Mitrev a arătat că angajatorii îşi pregătesc poziţiile pentru a-i integra pe ucrainenii care se vor refugia în Bulgaria.

Angajatorii vor garanta locul de muncă însă condiţiile sociale, asistenţa medicală şi educaţia celor care ajung în Bulgaria sunt responsabilitatea statului, a subliniat Dobri Mitrev. Acesta a menţionat portalul de informare pus la punct de Guvernul bulgar ca un prim pas pentru a-i ajuta pe cei care părăsesc Ucraina şi caută azil în Bulgaria. În opinia lui Dobri Mitrev, următorul pas este o discuţie cu privire la condiţiile sociale şi de locuit şi locurile de muncă. Împreună cu agenţia de stat pentru ocuparea forţei de muncă, companiile vor face propuneri Guvernului, Mitrev adăugând că platforma va oferi angajatorilor oportunitatea de a căuta oameni cu un profil care să corespundă nevoilor lor în termeni de educaţie şi pregătire profesională.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.