Burak Yilmaz, numit antrenor interimar la Beşiktaş Istanbul

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 10-10-2023

Actualizat: 10-10-2023

Article thumbnail

Sursă foto: content.thecoachingmanual.com/


Burak Yilmaz a fost numit, marţi, antrenor principal al echipei Besiktas, înlocuindu-l pe Senol Günes, al cărui secund fusese şi care a demisionat cu patru zile înainte, potrivit news.ro.

El va fi antrenor interimar până la organizarea unei "adunări generale electorale extraordinare", a menţionat clubul, fără a preciza o dată.

Burak Yilmaz (38 de ani) s-a alăturat echipei din Istanbul la câteva luni după ce s-a retras din cariera de jucător. În timpul carierei sale de jucător, atacantul, care a marcat 31 de goluri în 77 de apariţii pentru Besiktas, a purtat culorile clubului în două rânduri.

Prima dată între 2006 şi 2008. Şi a doua oară chiar înainte de transferul său la Lille, unde a fost campion al Franţei în sezonul 2019-2020.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri