Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Burnley, liderul din liga secundă engleză, a primit interdicție la transferuri: au întârziat prezentarea conturilor financiare ale clubului

Facebook
Burnley

Clubul Burnley, liderul la zi din Championship (liga secundă engleză) a primit interdicţie pentru transferuri de la English Football League (EFL), din cauza unei întârzieri în prezentarea conturilor sale financiare, transmite Reuters.

Burnley, antrenată de Vincent Kompany, susţine că întârzierea a fost cauzată de schimbarea auditorilor săi în luna noiembrie, notează Agerpres.


''Putem confirma că am furnizat proiecte de conturi şi informaţii financiare către EFL şi continuăm să avem un dialog regulat cu entitatea pentru a ne asigura că rămânem la fel de deschişi şi transparenţi şi răspundem la orice întrebări din partea ligii'', a spus Burnley într-un comunicat. ''Credem că EFL nu va avea nicio problemă cu detaliile conturilor noastre, altele decât depunerea lor tardivă şi înţelegem pe deplin şi susţinem poziţia şi eforturile lor în a sancţiona orice club care nu respectă vreunul dintre regulamentele''.

Burnely, cu 80 de puncte din 36 meciuri, are un avans de 13 puncte faţă de Sheffield United şi poate reveni în Premier League după un singur sezon de absenţă. Echipa s-a calificat şi în sferturile Cupei Angliei, fază în care o va înfrunta pe Manchester City.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.