DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Bursa a luat-o razna: acţiunile au atins miercuri niveluri record la nivel global; informațiile despre inflația SUA au jucat un rol cheie

METRO
razboi comercial bursa

Acţiunile au atins miercuri niveluri record la nivel global, după date sub aşteptări referitoare la creşterea preţurilor de consum din Statele Unite în luna iulie, care au atenuat temerile că Rezerva Federală (Fed) va semnala foarte curând o reducere a achiziţiilor de obligaţiuni pentru stimularea economiei, transmite Reuters, informează News.ro.

Datele referitoare la inflaţia din SUA dau semne incipiente că ar atinge nivelul maxim, pe măsură ce perturbările din lanţurile de aprovizionale din economia americană se atenuează.

Indicele preţurilor de consum a urcat luna trecută cu 0,5%, după un avans de 0,9% în iulie, potrivit datelor publicate miercuri de Departamentul Muncii. În cele 12 luni încheiate în iulie, acest indice a avansat cu 5,4%. Declinul lunar al ratei inflaţiei este cel mai mare consemnat în ultimele 15 luni.

Excluzând preţurile volatile ale alimentelor şi energiei, indicele preţurilor de consum a urcat cu 0,3%, după un avans de 0,9% în iunie, Este cea mai mică creştere din ultimele patru luni şi prima încetinire a inflaţiei core după luna februarie.

"Acestea sunt date mai moderate decât era de aşteptat", a declarat Ghenadi Goldberg, analist la TD Securities din New York.

Aşteptările sunt în creştere cu privire la faptul că preşedintele Fed, Jerome Powell, va semnala momentele de reducere a măsurilor de stimulare, la o întâlnire a reprezentanţilor Fede de la Jackson Hole, Wyoming, în perioada 26-28 august.

Un nivel peste aşteptări al inflaţiei ar fi putut alimenta discuţiile despre o iminentă încetinire a achiziţiilor de obligaţiuni ale Fed, a declarat Craig Erlam, analist senior la OANDA Europe.

"În schimb, cu toţii putem respira puţin mai uşor, deşi suntem siguri că reducerea măsurilor de stimulare va veni şi va fi probabil anunţată luna viitoare", a spus el.

Cifrele privind numărul angajărilor din sectorul non-agricol din SUA, care vor fi publicate în septembrie, ar putea influenţa, de asemenea, reducerea stimulentelor, dacă vor fi deosebit de solide.

Indicele global MSCI, un indicator al evoluţiei acţiunilor din întreaga lume, a atins miercuri un nivel record şi a tranzacţionat ultima dată în urcare cu 0,29%.

Indicii Dow Jones şi S&P 500) au închis la niveluri recordur, încrederea fiind stimulată de parlamentarii americani, care au aprobat marţi un pachet de infrastructură de miliarde de dolari.

Dow Jones a crescut cu 0,62%, S&P 500 cu 0,25%, dar Nasdaq Composite a scăzut cu 0,16%.

Acţiunile europene au atins la rândul lor niveluri record, înregistrând cea mai lungă serie de creşteri din ultimele două luni. Indicele STOXX 600 a crescut cu 0,4% pentru a atinge un maxim istoric pentru a opta sesiune consecutivă.

Vezi și: Bursa de Valori București: 'Tranzacții totale de peste 10 miliarde de lei în primele 7 luni ale anului' .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.