Bursa de la Bucureşti a închis în creştere şedinţa de luni

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 15-12-2025 18:55

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook.com

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de tranzacţionare de luni, cu un rulaj total care a depăşit 1,6 miliarde lei (315,6 milioane euro), mare parte din obligaţiuni ale Ministerului Finanţelor.

Tranzacţiile cu acţiuni au totalizat aproximativ 103,8 milioane lei (20,4 milioane euro), iar cele mai lichide titluri au fost cele ale Băncii Transilvania, cu tranzacţii de 34,2 milioane de lei, urmate de acţiunile Digi Communications - 11,6 milioane de lei, şi de cele ale OMV Petrom - aproape 9 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Societăţii de Construcţii Napoca (+14,39%), Prefab (+11,57%) şi Altur (+9,38%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Armătura (-14,29%), STK Emergent (-7,63%) şi Roca Industry Holdingrock1 (-3,24%).

Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, a închis în creştere cu 0,37%, până la 24.027,15 puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, a închis în urcare cu 0,35%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat un avans de 0,42%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a înregistrat o apreciere de 0,26%.

De asemenea, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe plus cu 0,29%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a depreciat cu 0,03%.

Totodată, indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, s-a apreciat cu 0,54% faţă de şedinţa anterioară.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri