Bursa de la Bucureşti a închis în creştere ultima şedinţă din această săptămână

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 13-09-2024

Actualizat: 13-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: bbc

Bursa de la Bucureşti a închis în creştere şedinţa de vineri, însă valoarea tranzacţiilor înregistrate a coborât la 30,11 milioane le (6,05 milioane euro), de la 33,19 milioane lei (6,67 milioane euro), în ziua anterioară.

 

Cele mai lichide titluri au fost cele ale Băncii Transilvania, cu schimburi de 5,87 milioane de lei, urmate de acţiunile OMV Petrom, cu 1,47 milioane de lei, şi ale Fondului Deschis de Investiţii ETF BET Patria Tradeville - 1,29 milioane de lei.

Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a apreciat cu 0,35%, până la 17.388,35 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni, a închis în urcare cu 0,37%, potrivit Agerpres.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un avans de 0,29%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a câştigat 0,01%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a înregistrat o apreciere de 0,22%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis pe plus cu 0,34%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, s-a depreciat cu 0,87%.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Romcab (+8,70%), Artego (+7,24%) şi ale Promateris (+5,77%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Roca Industry Holdingrock1 (-4,21%), Farmaceutica Remedia (-4%) şi Carbochim (-3,33%).

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri