Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bursa de la Bucureşti a închis pe roşu şedinţa de vineri: cele mai importante scăderi au fost la Turism Felix, Nuclearelectrica și T. H. R. Marea Neagră

www.agerpres.ro
Bursa de Valori București

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis pe minus şedinţa de tranzacţionare de vineri, cu o valoare raportată de 28,29 milioane de lei (5,74 milioane de euro), arată Agerpres.

Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,75%, faţă de ziua anterioară, până la valoarea de 11.517,63 de puncte, BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat o scădere cu 0,76%, în timp ce indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 0,66% din valoare.

În acelaşi timp, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în scădere cu 0,45%, iar indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a depreciat cu 0,81%.

De asemenea, indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în scădere cu 0,68%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Nuclearelectrica, ce au generat schimburi în valoare de 4,47 milioane de lei, urmate de titlurile Banca Transilvania - cu 3,74 milioane de lei şi Fondul Proprietatea - 2,44 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Carbochim, în creştere cu 9,24%, Electroaparataj (+7,92%) şi Transilvania Broker de Asigurare (+4,44%).

Citește și: Încă o angajare CONTROVERSATĂ făcută de PNL: fata unui fost ștab din SRI, angajată pe post de consilier la un primar PNL

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de titlurile Turism Felix (-4,85%), Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (-3,85%) şi Nuclearelectrica (-2,96%).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.