DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de marţi în scădere, pe fondul declinului acţiunilor companiilor din domeniul tehnologiei

The Wall Street Journal
wall street bursa

Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de marţi în scădere, pe fondul declinului acţiunilor companiilor din domeniul tehnologiei, transmite Reuters. Indicele Dow Jones Industrial Average s-a depreciat cu 0,75%, ajungând la valoarea de 33.856,81 puncte, în scădere cu 256,42 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, anunță Agerpres.

Indicele Standard and Poor's 500 s-a depreciat cu 1,07%, ajungând la valoarea de 4.147,66 puncte, în scădere cu 45 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Nasdaq s-a depreciat cu 2,02%, ajungând la valoarea de 13.614,54 puncte, în scădere cu 280,58 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Londra - Bursa de la Londra a deschis şedinţa de marţi în creştere cu 0,52%, indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 7.005,92 puncte, în creştere cu 36,11 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Frankfurt - Bursa de la Frankfurt a deschis şedinţa de marţi în scădere cu 0,58%, indicele principal DAX 30 a ajuns la valoarea de 15.148,36 puncte, în scădere cu 88,11 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Paris - Bursa de la Paris a deschis şedinţa de marţi în creştere cu 0,27%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 6.342,82 puncte, în creştere cu 16,92 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Budapesta - Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de miercuri este de 300,27 forinţi pentru un dolar, în creştere faţă de un curs de 298,98 forinţi, marţi, transmite MTI. Moneda euro este cotată la 360,45 forinţi, în creştere faţă de un curs de 360,21 forinţi, marţi, iar un leu românesc este cotat la 73,17 forinţi, în creştere faţă de 73,12 forinţi, marţi.

Tokyo - Bursa japoneză a fost închisă marţi datorită unei sărbători publice, transmite Reuters.

Seul - Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de marţi în creştere cu 0,90%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 3.147,37 puncte, în creştere cu 20,17 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap.

Shanghai - Bursa din Shanghai a fost închisă marţi datorită unei sărbători publice, transmite Xinhua.

Hong Kong - Bursa din Hong Kong a încheiat şedinţa de marţi în creştere cu 0,70%, indicele Hang Seng a ajuns la valoarea de 28.557,14 puncte, în creştere cu 199,60 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.

Singapore - Bursa din Singapore a încheiat şedinţa de marţi în scădere cu 0,18%, indicele Straits Times a ajuns la valoarea de 3.179,13 puncte, în scădere cu 5,63 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.