Bursa de Valori București a încheiat marți prima ședință în scădere din an, cu indicele BET mai mic cu 2,58%, la 7.484, 7 puncte, la o valoare a tranzacțiilor de 57,3 milioane lei (12,3 milioane euro) și o capitalizare bursieră de 150 miliarde lei (32 miliarde euro), relatează mediafax.ro.
Citește și: Locuri de care trebuie să te fereşti: De unde iei cel mai uşor virusuri şi bacterii
Toate companiile din componența BET au închis ședința în scădere, cu excepția Purcari, cu variație zero, și a Sphera Franchise Group, cu o creștere de 1,52%.
Cele mai mari creșteri de preț au fost întregistrate de acțiunile Oltchim, cu +14,98%, SIF Hoteluri cu +14,95% și Condimag cu +12%. Cele mai importante scăderi aparțin Electroputere, cu -13,33%, Amonil cu -4,17% și Rompetrol Raffinare cu -4,08%.
Cele mai mari volume tranzacționate au fost pentru Fondul Proprietatea (14,9 milioane), Banca Transilvania (11,7 milioane ) și OMV Petrom (2,5 milioane). Din punct de vedere al valorii tranzacțiilor, clasamentul este condus de Banca Transilvania, cu 24,6 milioane lei, Fondul Proprietatea, cu 13,4 milioane lei și Romgaz cu 3,45 milioane lei.
Comentează