Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi

bvb

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea tranzacţiilor s-a situat la 30,4 milioane de lei (aproximativ 6,2 milioane de euro).

Indicele principal BET s-a depreciat cu 1,85%, până la 10.664,99 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat o scădere de 1,87%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 1,80% din valoare, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a depreciat cu 1,51%, potrivit Agerpres.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în scădere cu 1,75%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a consemnat un minus de 1,37%.

În acelaşi timp, indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a înregistrat o scădere de 0,55%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Fondului Proprietatea, cu 3,8 milioane de lei, urmate de titlurile Băncii Transilvania, care au generat schimburi în valoare de aproape 2 milioane de lei, şi de cele ale Digi - 946.947,60 lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile UCM Reşiţa (+14,79%), ale Rompetrol Well Services (+6,21%) şi Turism Felix (+6,02%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Turbomecanica (-12,13%), Societatea de Construcţii Napoca (-10,71%) şi Condmag (-10%).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.