Bursa de Valori Bucureşti: Workshop-uri în 4 oraşe din România pentru a prezenta comunităţii de afaceri soluţii pentru continuarea dezvoltării

Autor: Anca-Adriana Huza

Publicat: 27-10-2022

Actualizat: 27-10-2022

Article thumbnail

Sursă foto: zf.ro

Bursa de Valori Bucureşti şi partenerii săi în programul Made in Romania vor derula, în noiembrie, patru workshop-uri regionale în Transilvania, Banat, Moldova şi Muntenia pentru a prezenta comunităţii de afaceri oportunităţile pentru continuarea dezvoltării companiilor într-o perioadă plină de provocări pentru întregul mediu de afaceri.

"Made in Romania este programul principal dezvoltat de Bursa de Valori Bucureşti pentru antreprenori şi suntem mândri să putem spune că are rezultate vizibile încă din 2019. De la debutul programului, un număr de 16 companii au venit la bursă cu acţiuni sau obligaţiuni, iar rundele de finanţare derulate de acestea însumează peste 212 milioane euro. Bursa este un canal viabil de finanţare pentru antreprenori, chiar şi în condiţii mai tensionate, aşa cum a fost pandemia sau inflaţia galopantă şi aşteptările investitorilor cu privire la o frânare a creşterii economice atât în România, cât şi în alte economii dezvoltate. Dar, acesta poate fi momentul propice pentru cei atenţi să identifice şi să beneficieze de oportunităţile pe care le aduce orice criză", a declarat Radu Hanga, preşedintele Consiliului de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti, potrivit unui comunicat al BVB transmis joi AGERPRES.

Evenimentul se adresează întregii comunităţi Made in Romania din Transilvania, Banat, Moldova şi Muntenia, antreprenori semifinalişti şi finalişti ai programului cu acelaşi nume, dar şi companiilor înregistrate în platforma www.investingromania.com, potrivit Agerpres.

"Pentru a ajunge la banii investitorilor, companiile trebuie să se alinieze la anumite reguli de guvernanţă corporativă care sunt urmate şi de companiile listate, atât cele din România, cât şi cele din străinătate. Această guvernanţă corporativă poate fi tradusă mai uşor prin 'Reguli pentru dezvoltarea sănătoasă a companiilorť, iar aici intervine Made in Romania, pentru că alături cu partenerii noştri ghidăm companiile pe această cale spre guvernanţă corporativă şi spre o dezvoltare eficientă şi, implicit, spre banii finanţatorilor, fie ei business angels, bănci, fonduri de investiţii sau investitori pe piaţa de capital. Un alt beneficiu al acestui program este vizibilitatea pe care le-o oferă companiilor, atât în mass media, dar putem spune că prin Made in Romania am reuşit să creăm un ecosistem unde companiile îşi pot găsi şi parteneri de afaceri, consultanţi în diverse arii de activitate, precum şi diverse alternative de finanţare", a afirmat Adrian Tănase, directorul general al Bursei de Valori Bucureşti.

Cele patru workshop-uri vor fi organizate în Cluj-Napoca, în data de 3 noiembrie, Timişoara (10 noiembrie), Iaşi (17 noiembrie) şi Bucureşti (24 noiembrie).

La aceste discuţii sunt invitaţi membrii Top Managementului companiilor, acţionarii, directorii generali, directorii financiari, precum şi departamentele IT, juridic, audit şi contabilitate, dar şi echipele de business development.

Made in Romania este un program al Bursei de Valori Bucureşti care îşi propune să identifice şi să promoveze antreprenoriatul românesc.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri