Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Busculadă pentru făină gratuită în Pakistan: o persoană a fost ucisă

pakistan

O persoană a fost ucisă şi alte opt rănite într-o busculadă pentru făină gratuită în Pakistan, o ţară afectată de o inflaţie record, joi, în prima zi a Ramadanului, luna sfântă pentru musulmani, informează AFP.

Sute de puncte de distribuţie, la care sunt înscrise milioane de familii cu venituri mici, au fost înfiinţate de guvernul pakistanez în perioada Ramadanului, în condiţiile în care preţul alimentelor de bază a crescut, informează Agerpres.

În timpul uneia dintre aceste distribuţii, la piaţa locală din Charsadda, în provincia nord-vestică Khyber Pakhtunkhwa, "nouă persoane au fost călcate în picioare şi duse la spital, unde una dintre ele a murit", a declarat Muhammad Arif, şeful poliţiei din oraş.

Sute de persoane erau adunate în acel moment pentru a primi alimente, potrivit lui Arif.

Finanţele Pakistanului au fost afectate de ani de proastă gestionare şi de instabilitatea politică, o situaţie exacerbată de o criză energetică globală şi de inundaţiile devastatoare care au lăsat anul trecut o treime din ţară sub ape.

Ţara din sudul Asiei este foarte îndatorată şi trebuie să majoreze impozitele, preţurile la apă şi la electricitate pentru a asigura eliberarea unei noi tranşe din pachetul de salvare de 6,5 miliarde de dolari al Fondului Monetar Internaţional şi pentru a evita intrarea în incapacitate de plată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.