Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Situație DRAMATICĂ la Buzău - Bolnavii de COVID primesc OXIGEN în maşinile personale, în curtea Spitalului Judeţean

tub oxigen bolnav masina

Reprezentanţii Spitalului Judeţean Buzău au decis să pună la dispoziţia bolnavilor de COVID-19 şi a celor suspectaţi de infectare cu SARS-CoV-2 care aşteaptă în curtea unităţii, în maşinile personale, tuburi de oxigen, pentru a putea respira. Prefectul Daniel Ţiclea afirmă că, practic, Serviciul Judeţean de Ambulanţă a devenit o secţie exterioară a Spitalului Judeţean, având în vedere numărul mare de autospeciale care aşteaptă în curtea unităţii medicale cu pacienţi, anunță news.ro.

Miercuri, în curtea Spitalului Judeţean Buzău au putut fi observate mai multe autoturisme cu pacienţi care sunt conectaţi prin măşti la tuburile de oxigen puse la dispoziţie de spital. Sunt bolnavi care aşteaptă fie să primească rezultatul testului RT PCR, fie eliberarea unui loc în spital.

În curtea spitalului sunt, miercuri, circa 8-9 salvări care aşteaptă cu pacienţii confirmaţi cu COVID eliberarea unui pat pentru a-i preda şi a merge apoi la alte urgenţe. În unele cazuri, salvările aşteaptă de zeci de ore.

De altfel, prefectul de Buzău, Daniel Ţiclea, a afirmat că, practic, Serviciul Judeţean de Ambulanţă a devenit o secţie exterioară a Spitalului Judeţean.

"Prezenţa ambulanţelor în curtea spitalului înseamnă că Spitalul Judeţean foloseşte şi resursa umană de la Serviciul de Ambulanţă, nu numai resursa materială. Practic, Serviciul de Ambulanţă a devenit o secţie exterioară a Spitalului Judeţean. Atât de gravă este situaţia şi bineînţeles că apelurile la ambulanţe rămân în aşteptare. Oamenii din ambulanţă sunt oameni care necesită ATI. Cei care sunt cu forme medii sau uşoare, le-am mai găsit locuri. Mai sunt prin maşini, care aşteaptă tratament, dar oamenii din ambulanţă necesită ATI, iar noi nu avem locuri la ATI. Situaţia este foarte gravă", a declarat prefectul de Buzău la postul local de televiziune Focus Tv.

În Spitalul Judeţean Buzău nu mai este niciun loc pentru bolnavii COVID, paturile fiind ocupate şi la Terapie Intensivă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.