Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în creştere şedinţa de marţi, cu tranzacţii de 4,89 milioane de lei (989.031 euro) consemnate după primele 40 de minute de tranzacţionare, agerpres reports.
Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, a urcat cu 1,19%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, s-a apreciat cu 1,16%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a înregistrat o creştere de 1,03%, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a urcat cu 0,79%.
Indicele BET-FI al SIF-urilor era în creştere cu 0,67%, în timp ce BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a consemnat o apreciere de 0,72%.
Indice BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, era pe plus cu 1,28%.
Potrivit informaţiilor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Romcab (+5,88%), Condmag (+4,35%) şi Teraplast (+3,52%).
Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Dafora (-6,9%), Alro (-2,91%) şi Romcarbon (-2,73%).
BVB a deschis în creştere şedinţa de marţi, cu tranzacţii de 4,89 milioane de lei
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

921
Economistul Adrian Negrescu îl avertizează pe Bolojan să nu scadă acciza la combustibili: Adevărata criză va lovi săptămâna viitoare
921

1.188
VIDEO Își dă demisia Bolojan dacă bugetul nu trece? Răspunsul premierului
1.188

911
VIDEO Ministrul Finanțelor anunță că inflația din România va crește din cauza războiului din Iran: Bugetul pe 2026 ne spală imaginea pe plan european
911

697
Guvernul a adoptat bugetul de stat pentru 2026. Bolojan: „Este primul pas important pentru reintrarea României pe traiectoria reducerii deficitului”
697

1.708
Guvernul Bolojan a decis - Salariul minim brut se majorează cu aproape 300 de lei de la 1 iulie
1.708

1.287
Daniel Dăianu crede că inteligența artificială poate amenința supraviețuirea umanității. Le poate spune oamenilor: Până aici
1.287

3.996
Premieră în România. Ce mașini sunt la mare căutare. Dacia, Ford sau Mercedes încep să piardă teren
3.996

2.363
Bugetul lui Bolojan intră în Guvern cu scandal: CES s-a rupt în trei, sindicatele acuză „ficțiune fiscală”
2.363

47
Deficitul balanței comerciale a României în luna ianuarie s-a redus cu 15,5% față de anul trecut și a ajuns la 2,3 miliarde de euro
47

29
Bursa de la Bucureşti a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de joi
29

1.055
Extrageri la Loteria Română pentru premii de peste un milion de euro: Lista completă a numerelor câștigătoare
1.055

1.429
Companiile din energie acuză că Guvernul Bolojan le e dator vâdut pentru subvenții: Miliarde bune au rămas neplătite
1.429

42
Compania Naţională de Investiţii Rutiere a alocat aproape 40 de milioane de lei pentru exproprieri pentru lotul 2B Grinţieş-Pipirig al Autostrăzii A8 Târgu Mureş-Târgu Neamţ
42

















Comentează